Ministerul Apărării îl verifică pe Gabriel Oprea la stele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul Apărării îl verifică pe Gabriel Oprea la stele

Politică 04 Octombrie 2016 / 19:13 554 accesări

E oficial! Gabriel Oprea nu mai este senator. Parlamentarii din Camera Superioară a Legislativului au luat act, marți, 4 octombrie, de demisia lui Gabriel Oprea din Senat. Amintim că Oprea a renunțat la mandatul său în urma scandalului izbucnit după ce senatorii au respins cererea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva fostului vicepremier. Procurorii au solicitat acordul parlamentarilor pentru a-l cerceta pe Oprea pentru ucidere din culpă, în dosarul privitor la moartea poliţistului Bogdan Gigină. Hotărârea Senatului prin care s-a luat act de demisia lui Gabriel Oprea a fost publicată în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că DNA poate cere din nou permisiunea de a începe urmărirea penală, însă cel care va trebui să încuviinţeze solicitarea este preşedintele Klaus Iohannis. Între timp, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a dispus înființarea unei comisii care are sarcina de a verifica dacă Oprea a fost avansat din gradul de colonel, în cel de general de brigadă în rezervă. Reprezentanții ministerului spun că au luat această decizie „în urma sesizărilor și solicitărilor de informații venite din partea jurnaliștilor”. Interesant este că jurnaliștii și-au exprimat suspiciunile cu privire la modul în care Oprea a fost avansat încă de pe vremea în care el era ministru de Interne și vicepremier. Se pare că nimeni nu a avut curajul să se atingă de el în acele vremuri.



12