Generalul Philip Breedlove a declarat că revenirea la bază a trupelor NATO, care au participat la un exerciţiu în Ţările Baltice, prin metoda "marşului pe roţi" a fost un mesaj bun de reasigurare pentru naţiunile aliate, dar şi antrenarea unor capabilităţi care nu au mai fost exersate de ...
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, astăzi, că sunt discuţii la nivel tehnic privind pre-poziţionarea în România de tehnică grea de luptă, în timp ce generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, a precizat că o decizie în acest sens va fi ...
Eugen Teodorovici şi Marius Nica au depus, ieri, jurământul de învestitură în calitate de miniştri ai Finanţelor, respectiv Fondurilor Europene, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, la care au fost prezenţi şi premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două ...
Vedeta de televiziune Jeremy Clarkson, recent concediat de la BBC, pare că nu va sta prea mult pe tușă. Clarkson a primit deja o ofertă de la un post de televiziune al Ministerului Apărării din Rusia. Fostul co-prezentator al emisiunii „Top Gear“ nu a comentat încă pe marginea ofertei ...
Mai multe celebrități, printre care actorul Russell Crowe sau cântărețul american Snoop Dogg, au sărit în apărarea fostului prezentator al emisiunii „Top Gear“, Jeremy Clarkson, concediat marți de BBC. ”„Top Gear“ este un spectacol despre Jeremy Clarkson ...
O echipă de medici militari a plecat, ieri, în Ucraina, pentru trierea răniţilor, după cum a anunţat ministrul Apărării, Mircea Duşa, marți, la Poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, unde s-a aflat pentru a asista la un exerciţiu militar. El a precizat că un avion militar va transporta ...
Doi militari americani s-au accidentat, astăzi, după ce au sărit cu paraşuta în timpul unui exerciţiu comun româno-american desfăşurat în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, ei fiind transportaţi cu ambulanţe la Spitalul Militar de Urgenţă. În Poligonul ...
Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a fost condamnat, ieri, de ICCJ la un an de închisoare cu suspendare, Francisc Radici a primit o pedeapsă de doi ani, două luni şi 20 de zile de închisoare, iar Floarea Şerban şi Traian Pigui au fost achitaţi în dosarul „Case pentru ...
Ameninţarea unui atac terorist în Franţa a atins un nivel fără precedent, noi atacuri fiind inevitabile, susţin specialişti de rang înalt în combaterea terorismului. ”Ameninţarea este permanentă. Nu trece nicio zi fără o alertă, fără descoperirea unei reţele care încearcă ...
Contextul zbuciumat de la Marea Neagră, generat de conflictul din Ucraina, ține în gardă Alianța Nord-Atlantică și partenerii ei strategici. Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a avut, ieri, o întrevedere cu ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, în ...
Criminalitatea în România a înregistrat scăderi semnificative, având cea mai mică valoare din ultimii nouă ani. Este declarația făcută de ministrul Gabriel Oprea la prezentarea activităţii din 2014 a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Bilanțul s-a desfășurat în ...
Îngrijorați de războiul din Ucraina, tot mai mulți polonezi se alătură detașamentelor paramilitare de voluntari cu scopul de a urma o pregătire militară de bază astfel încât să-și poată apăra țara în eventualitatea unei invazii rusești, relatează ...
Vicepreşedintele PNL Theodor Atanasiu a declarat, astăzi, la Senat, că fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu este suspendat din partid în urma condamnării la un an de închisoare cu suspendare. Întrebat ce face PNL cu Dobriţoiu, vicepreşedintele partidului Theodor Atanasiu a ...
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta participă, astăzi, la prezentarea activităţii din 2014 a Ministerului Afacerilor Interne. Şedinţa de evaluare a activităţii desfăşurate de Ministerul Afacerilor Interne în 2014 a început la ora 11.00 şi se desfășoară în ...
Ameninţarea unui atac terorist în Franţa a atins un nivel "fără precedent", noi atacuri fiind inevitabile, susţin specialişti de rang înalt în combaterea terorismului, citaţi de AFP. "Ameninţarea este permanentă", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul ...
Generalul Dan Voinea, cel care a instrumentat două din marile dosare din România, și anume „Mineriada 13-15 iunie 1990” și cel al „Revoluției din decembrie 1989”, a vorbit despre implicarea lui Ion Iliescu în aducerea minerilor la Bucureşti, în cadrul unui ...