Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a ordonat ministrului Apărării să retragă trupele ruse staţionate la frontiera cu Ucraina începând din vară în cadrul unor exerciţii, a anunţat Kremlinul sâmbătă seară, referindu-se la cei aproximativ 17.600 de militari implicaţi în manevre în regiunea Rostov din ...
Autoritățile spaniole au declanșat o cursă contracronometru pentru identificarea modalității de transmitere a virusului Ebola la prima persoană infectată în afara Africii, o asistentă medicală de 44 de ani, din Madrid. Totodată, alte persoane au fost plasate în carantină, în Spitalul ...
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Duşa, a declarat, ieri, că bugetul Apărării pentru anul 2015 va crește cu 0,3% din PIB față de cel din 2014, astfel încât în 2016 sau 2017 să se ajungă la o alocare de 2% din PIB. "Pregătim în acest moment bugetul pentru anul 2015. Am avut în vedere o ...
Primul grup de piloți, ingineri, tehnicieni și planificatori de misiune trimis în Portugalia a început instruirea pentru a face trecerea pe avionul F-16. Cei 23 de militari s-au îmbarcat cu destinația Portugalia, la bordul unei aeronave C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române, la data de 30 ...
Statele Unite vor ajuta Republica Moldova să-şi modernizeze armata, a anunţat Ministerul moldovean al Apărării, la finalul unei întâlniri a ambasadorului american la Chişinău William Moser cu ministrul Apărării Valeriu Troenco, relatează RIA Novosti. "Domnul Moser a notat că (Republica) Moldova poate să ...
Patrule navale nord şi sud-coreene au schimbat tiruri de somaţie, ieri, în zona liniei de demarcaţie maritimă din Marea Galbenă, teatrul a numeroase acroşaje violente în trecut, potrivit Ministerului Apărării de la Seul. Acest scurt schimb de tiruri are loc într-un moment în care speranţele unei ...
ISRAEL Militari răniți Doi militari israelieni au fost răniţi într-o explozie care a avut loc ieri, în zona Înălţimilor Golan, pe segmentul de frontieră cu Libanul. Deflagraţia a vizat un vehicul al armatei israeliene care patrula pe linia frontierei, în zona platoului Golan. Doi militari ...
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, astăzi, la împlinirea a zece ani de la primul zbor SMURD, că unitatea aero-medicală a ministerului a devenit structura de elită în domeniul intervenţiei medicale de urgenţă. La ceremonia aniversară dedicată celor zece ani de la primul zbor al ...
Polițiștii și procurorii constănțeni au terminat cercetările în dosarul „Jaful de la amanet / Tâlharii prostituatelor“ și i-au trimis în judecată pe cei 11 suspecți anchetați în cele două cazuri de răsunet. Polițiștii au lucrat la foc continuu și ...
Germania, care are o poziţie fermă asupra exporturilor de armament, a autorizat noi livrări către state arabe, dintre care unele ar fi susţinut organizaţia Stat Islamic (SI), afirmă cotidianul Sueddeutsche Zeitung. Conform publicaţiei , care citează un document al Comisiei pentru Afaceri economice din ...
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat, ieri, că toate lucrările care se fac la baza Deveselu pentru operaționalizarea sistemului antirachetă sunt în grafic. „Se lucrează intens la realizarea investiției. Investiția este una complicată și necesită un anumit ...
DE NERATAT Premierul Victor Ponta a declarat ieri, la Bucharest Forum 2014, că „o nouă Cale a Mătăsii, acum, în secolul 21, nu mai este o utopie, ci un proiect vizionar la care foarte multe minţi luminate şi popoare lucrează şi trebuie să facă asta“. „Cred că poziţia naturală a ...
Militarii craioveni din Batalionul 20 Infanterie, care au participat la o misiune în Afganistan, vor fi evaluaţi psihologic de specialişti din Centrul de investigaţii socio-comportamentale, din cadrul MApN, urmărindu-se descoperirea timpurie a cazurilor care prezintă simptome de stres posttraumatic. Potrivit ...
Două atentate sinucigaşe, revendicate de talibani, au vizat autobuze ale armatei, astăzi, la Kabul, provocând cel puţin şapte morţi, la o zi de la semnarea unui acord de securitate cu Washingtonul, a anunţat Ministerul Apărării, citat de AFP. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, generalul Zahir ...
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele Traian Băsescu, a început, la Palatul Cotroceni, pe agenda discuţiilor aflându-se riscurile, amenințările și vulnerabilitățile la adresa României pentru anul 2015, dar şi amenințările cibernetice la adresa ...
O şedinţă a CSAT este programată în această după-amiază, pe ordinea de zi figurând teme precum riscurile și amenințările la adresa României pentru 2015, prevenirea și combaterea utilizării internetului în scopuri teroriste și participarea României la misiunea NATO din Afganistan ...