Întâlniri la nivel înalt în Constanţa! Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a discutat ieri, timp de câteva ore, cu şeful Pentagonului, Chuck Hagel, în Portul Constanţa. Cei doi oficiali au vizitat crucişătorul american “USS Vella Gulf”, ancorat în dana de pasageri. Ei au fost ...
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, la baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanța, a anunţat Guvernul, care a postat pe site şi scurte imagini de la întrevederea oficială. Ponta a declarat anterior că mesajul Guvernului transmis către oficialul ...
Preşedintele american, Barack Obama, şi-a reasigurat aliaţii est-europeni de sprijinul SUA, ieri, la Varşovia, subliniind că ”Polonia, România şi statele baltice nu vor fi singure, în contextul actualei crize ucrainene”. ”Articolul 5 este clar - un atac împotriva unuia este un atac ...
În pregătirea summitului de la începutul lunii septembrie, miniştrii aliaţi ai Apărării au evaluat stadiul dezvoltării capabilităţilor de apărare şi au reconfirmat angajamentul pentru implementarea pachetului de măsuri de reasigurare în contextul crizei ucrainene. În acest sens, pentru a răspunde în ...
Preşedintele interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, a ordonat secretarului Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare (SNBO), Andrei Parubii, să examineze în regim de urgenţă propunerea de a institui legea marţială în regiunile Doneţk şi Lugansk (est). Instituirea legii marţiale, "ar ...
Crucişătorul american „USS Vela Gulf“ se va afla în România, în Portul Constanţa, în perioada 3-6 iunie. Echipajul navei militare americane va participa la antrenamente cu aliaţii, în cadrul cooperării în domeniul securităţii, anunţă colonelul Steve Warren, purtătorul de cuvânt al ...
Secretarul Apărării al SUA, Chuck Hagel, va face o vizită în România, la invitaţia ministrului Apărării naţionale, Mircea Duşa. Cei doi oficiali au programată o întâlnire, joi, la Constanţa. "Întâlnirile dintre cei doi demnitari sunt programate joi, 5 iunie, la Constanţa, prilej cu care vor fi ...
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a anunţat vineri că a pierdut contactul cu o a doua echipă de observatori, arestaţi joi seara, de persoane înarmate, la Severodoneţk, în estul pro-rus din Ucraina. ”Misiunea specială de observare OSCE a pierdut ieri (joi), către ora 19.00 ...
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, i-a felicitat vineri, cu ocazia „Zilei Rezervistului Militar“, pe toţi cei care au îmbrăcat „cu onoare şi demnitate uniforma Armatei României“ şi care şi-au ales „nu doar una dintre cele mai nobile profesii“, dar şi-au asumat cu ...
Militarii ucraineni au "curăţat complet" o parte din estul ţării de insurgenţi proruşi, a anunţat ministrul Apărării de la Kiev, Mihailo Koval. "Forţele noastre armate au curăţat complet sudul de separatişti şi o parte din est, în regiunea Doneţk, şi nordul regiunii Lugansk", a declarat ministrul ...
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat ieri, la Oarba de Mureş, că România este în „situaţia fericită“ de a putea aloca, la rectificarea bugatară, mai mulţi bani pentru Apărare, dar ar fi fost bine să fi primit aceşti bani în toţi cei zece ani de când ţara este membră ...
COREEA DE SUD Arşi de vii Un incendiu izbucnit ieri dimineaţă într-un spital din Coreea de Sud a provocat moartea a 21 de persoane şi şase răniţi, aflaţi în stare critică, a anunţat agenţia de presă Yonhap. Incendiul a izbucnit într-un spital din regiunea Janseong, la sud de capitala Seul ...
Militarii din Forţele Navale vor organiza astăzi, 29 mai, cu prilejul „Zilei Eroilor“, un ceremonial militar şi religios în memoria contraamiralului Horia Macellariu, care îşi doarme somnul de veci alături de domnitorul Mircea cel Bătrân, la Mănăstirea Cozia. Garda de onoare va fi alcătuită ...
Compania de aviaţie Romavia va fi introdusă în procedură de insolvenţă în trimestrul III al anului, cu plăţi restante de aproape 10 milioane euro, după ce autorităţile au scos milioane de lei din buget pentru datoriile companiei, dar i-au restrâns activitatea şi au avizat cheltuieli nejustificate ...
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat ieri, la baza de la Deveselu, că lucrările la reţeaua de apă şi canalizare au fost finalizate şi că va discuta cu vicepremierul Liviu Dragnea pentru a le deconta, fiind vorba despre aproximativ 4,5 milioane de lei. Vizita la Deveselu a avut ca scop verificarea ...
Ministrul Apărării Naţionale s-a întâlnit, ieri dimineaţă, la sediul instituţiei, cu ambasadorul Canadei la Bucureşti, Joanne Lemay. În contextul desfăşurării exerciţiilor militare comune, ministrul Apărării Naţionale a apreciat faptul că „Dacian Flag 2014 contribuie esenţial la întărirea ...