Pentru că Ministerul Apărării îşi doreşte ca armata să fie formată din militari profesionişti, astăzi va începe o campanie de informare a tinerilor despre ce înseamnă cariera militară. Campania va dura două luni şi o primă etapă va avea loc la nivel naţional, între 20 septembrie şi 20 octombrie, urmînd ca, după 15 octombrie, să se desfăşoare cea de-a doua parte, atît în municipiul Bucureşti, cît şi în judeţele Argeş, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Constanţa, Cluj, Ilfov, Mureş, Prahova, Vrancea. Campania publicitară constă în difuzarea de spoturi de televiziune şi radio, publicarea de machete de presă, afişarea a 20.000 de postere şi a 100 de panouri stradale. Prin această acţiune, Ministerul Apărării intenţionează să realizeze o bază de selecţie extinsă pentru corpul gradaţilor şi soldaţilor voluntari, astfel încît să fie ocupate circa 1.200 de posturi pînă la sfîrşitul anului în curs şi aproximativ 5.000 în anul 2007, cea mai mare parte a acestora aparţinînd Forţelor Terestre. Profesionalizarea completă a armatei în perspectiva intrării în vigoare, la 1 ianuarie 2007, a Legii nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului millitar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, presupune atragerea şi menţinerea în sistemul militar a unui corp al gradaţilor şi soldaţilor.” Militarii vor suplini, prin calitate, reducerile de efective inerente procesului de transformare a armatei într-o organizaţie bazată pe voluntariat, în condiţiile existenţei unei mari diversităţi de oferte pe piaţa muncii din România”, a declarat purtătorul de cuvînt al Map, col. Cristinel Ghiga. De asemenea, la Ministerul Apărării a fost organizată o licitaţie deschisă pentru achiziţia publică de servicii de publicitate (concepţie, creaţie, producţie şi difuzare), iar contractul a fost adjudecat, pe baza criteriului “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic”unei firme bucureştene, la preţul de 1.709.673,79 lei.