Ministerul Dezvoltării interzice fosele septice și WC-urile care nu sunt racordate la canalizare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul Dezvoltării interzice fosele septice și WC-urile care nu sunt racordate la canalizare

Social 11 Martie 2019 / 08:47 2018 accesări

O circulară a Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a fost răspândită prin toate primăriile şi atrage atenţia că toţi locuitorii localităţilor unde există reţea de canalizare au obligaţia să se racordeze la aceasta, WC-urile din fundul curţii, dar şi fosele septice, fiind interzise.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a trimis în teritoriu o circulară prin care le cere primarilor să ia măsuri urgente pentru ca toţi locuitorii să se racordeze în cel mai scurt timp la reţelele publice de canalizare. Evident, acolo unde acestea există.

Conform documentului, primarii trebuie să întocmească o listă cu toate persoanele fizice şi juridice care au acces la sistemul de canalizare, dar încă nu s-au branşat la acesta. Lista va fi centralizată şi va fi pusă la dispoziţia Gărzii de Mediu, care va aplica amenzi celor care, în termen de trei luni de la un prim avertisment, nu vor rezolva problema.

Potrivit legii, nici măcar fosele septice vidanjabile nu mai sunt acceptate. Singura excepţie este aceea în care persoana în cauză îşi face o staţie de epurare. „Potrivit articolului 41, alin 14 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, «utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligaţia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înfiinţate, dacă aceştia nu deţin staţii de epurare avansată care respectă condiţiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural»”, se precizează în document.

România este foarte aproape de declanşarea procedurii de infringement din cauza faptului că nu s-a conformat prevederilor Directivei europene 91/271/EEC, al cărei termen de aplicare era 31 decembrie 2018, în sensul ca toţi locuitorii din aşezările mai mari de 2.000 de locuitori să aibă gospodăriile branşate la canalizare. Prin declanşarea infringementului, ţara vizată este obligată la penalităţi zilnice sute de mii de euro şi riscă şi returnarea fondurilor europene primite pentru construirea sistemelor de canalizare.

Branșarea la canalizare a locuinţelor din mediul rural (căci acestea sunt vizate de document, în proporţie de 90%) trebuie făcută pe cheltuiala fiecărui solicitant, iar costurile nu sunt deloc de neglijat. Deşi taxa de branşament este în general mica, în jur de 50 de lei, , realizarea efectivă a branşamentului ajunge, pentru o distanţă de până la 10 metri faţă de reţeaua publică, între 1.200 şi 2.000 de lei (manoperă plus materiale).

Amenda pentru nerespectarea legii este între 2.000 şi 4.000 de lei.

(Citeste mai mult: adev.ro/po5hgb)



12