Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va implementa Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, aprobat prin O.G. nr. 7/2006. Decizia, adoptată de Guvern, a fost luată pentru a asigura o mai bună finanţare, coordonare şi monitorizare a programului, în raport ...
După ce, ani la rând, Ministerul Turismului condus de reprezentanţi ai Puterii portocalii a ignorat programele destinate turiştilor iniţiate de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) din România, acum, în sfârşit, importanţa acestora este recunoscută de autorităţile de la Bucureşti ...
BANI CU DEDICAŢIE În ultimii ani, costurile de întreţinere a apartamentelor au crescut continuu. Acesta a fost şi unul din motivele pentru care proprietarii sau asociaţiile de locatari/proprietari au căutat soluţii de reducere a acestora. Una dintre ele a fost anveloparea blocurilor vechi, care, în multe ...
Comisia Europeană (CE) va finanţa lucrările de izolare termică a blocurilor, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), condiţia fiind însă ca în program să fie incluse blocuri în care locuiesc persoane defavorizate şi familii cu venituri reduse, iar proprietarii să contribuie cu minimum 10% din ...
Primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan, a declarat că administraţia locală trece printr-o perioadă financiară extrem de grea, în condiţiile în care Primăria are conturile blocate de câteva luni din cauza unor datorii acumulate către două firme. Chiar şi în aceste condiţii, primarul spune că ...
Fosta guvernare portocalie i-a dus cu zăhărelul pe primari când a fost vorba de proiecte. Când Elena Udrea era în fruntea Ministerului Dezvoltării şi Turismului a inventat proiectele cu înfiinţarea bazelor sportive în mediul rural. Ea a promis că va da bani în stânga şi în dreapta primarilor care vor ...
REŢELE Una dintre promisiunile electorale ale primarului Mangaliei, Cristian Radu, a fost de a investi masiv în refacerea infrastructurii, în special în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din municipiu şi din cele şase staţiuni care aparţin administrativ de Mangalia. Drept urmare, în urma unor ...
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, care s-a desfăşurat la Murighiol, în Tulcea, că regiunile ar trebui să primească „recunoaştere în legea fundamentală“, păstrând însă judeţele actuale. Ponta a recunoscut că trebuie ...
CONTRE Culmea tupeului pentru Elena Udrea. După ce a făcut varză în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, deşi a avut la dispoziţie fonduri cu nemiluita, Elena Udrea începe să-l critice pe actualul şef de la MDRT, Eduard Hellvig, care se află de numai patru luni la cârma acestui Minister ...
NEREGULI Din calitatea de ministru peste Dezvoltare şi Turism, Elena Udrea a ţinut mereu să iasă în public şi să se mândrească cu investiţiile cu fonduri europene care au primit finanţare prin intermediul ministerului, chiar dacă în cazul unor proiecte au existat multe semne de întrebare. Fie legate de ...
La finalul discuţiilor oficiale de la Moscova, dintre premierul R. Moldova, Vlad Filat şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, au fost semnate mai multe documente. Miniştrii de Interne din cele două ţări, Dorin Recean şi Vladimir Kolokolţev, au semnat, la rândul lor, un acord de cooperare între cele două ...
MODIFICĂRI Propunerea de modificare a Ordonanţei 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural printr-o ordonanţă de urgenţă a stârnit divergenţe între autorităţile locale, respectiv Asociaţia Comunelor din România (ACoR) şi cele ...
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a achitat, la sfârşitul săptămânii trecute, plăţile restante din 2011 către tour-operatorii germani TUI, Dertour, ITS şi ITS Stadtereisen, Frosch, Neckermann (Thomas Cook), care vând în cataloagele lor destinaţii româneşti de turism. „Suma ...
Noul ministru al Turismului, Eduard Helvig, doreşte să se reorienteze şi să aducă turişti din China, India şi Orientul Mijlociu, pieţe care nu au fost afectate de criza economică şi au un mare potenţial. Potrivit demnitarului, România poate promova circuite care să pună în valoare destinaţiile din ...
Modul de guvernare unilateral al fostei Puteri a adus numai deservicii sectoarelor din România (Industrie, Sănătate, Educaţie, Turism etc.), care, în lipsa unei colaborări între autorităţile centrale şi agenţii direct implicaţi în respectiva activitate, au înregistrat pierderi semnificative. Din ...
Clădirile spitalelor şi ale unităţilor şcolare din centrele urbane sunt un nou obiectiv de eficienţă energetică urmărit de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) pentru finanţare din fonduri europene, se arată într-un comunicat al MDRT. „Obiectivul avut în vedere de minister este de ...