Priorităţile Primăriei Eforie în perioada asta vizează calificarea personalului din Eforie care lucrează în turism şi reabilitarea infrastructurii oraşului. „Ne-am propus mai întâi să pregătim personalul din turism şi să continuăm cu programul pentru dezvoltarea infrastructurii. Din păcate, în ...
Guvernul a sistat acordarea de subvenţii pentru construirea de locuinţe-proprietate personală, printr-o ordonanţă de urgenţă publicată ieri în Monitorul Oficial. OUG, adoptată în şedinţa de Guvern din 9 noiembrie, se referă la subvenţiile din cadrul Programului naţional pentru sprijinirea construirii ...
PROMOVARE TURISTICĂ Primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir, a declarat că, în parteneriat cu administraţia locală din Adamclisi, va lansa, în această săptămână, un proiect privind promovarea obiectivelor turistice din jurul celor două comune. Niculae Dragomir a spus că proiectul a fost aprobat de ...
Europarlamentarul liberal Ramona Mănescu, coordonatorul liberalilor în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (REGI), susţine că suma de patru miliarde de euro acordată de Executivul român Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru Programul Naţional de Dezvoltare a ...
Proiecte europene din cinci programe operaţionale desfăşurate în România au suferit corecţii financiare de peste 53,11 milioane de lei, din cauza neregulilor găsite de autorităţile interne, în urma reverificărilor la contractele de achiziţii publice pentru cheltuielile deja declarate la Comisia Europeană ...
Tot mai multe proiecte precum cele privind alimentarea cu apă potabilă, canalizare sau drumuri sunt realizate de administraţiile locale, de cele mai multe ori cu bani din bugetul local. Şi asta pentru că guvernanţii nu se întrec în a aloca bani pentru astfel de proiecte administraţiilor locale care nu sunt ...
IGNORANŢĂ GUVERNAMENTALĂ Mulţi dintre primari, indiferent de coloratura politică, s-au resemnat în privinţa fondurilor pe care ar trebui să le primească de la Guvern. Indiferent că este vorba de proiecte europene sau guvernamentale, primarii privesc cu scepticism promisiunile guvernanţilor. În ambele ...
PRIMUL TRONSON Unul din proiectele pe care municipalitatea constănţeană l-ar fi terminat demult dacă portocaliii de la putere nu s-ar fi opus este cel al şoselei de coastă. Încăpăţânarea pedeliştilor de a nu aviza şi aproba acest proiect a făcut ca municipiul Constanţa să piardă în două rânduri ...
Reprezentanţii Ministerului Finanţelor i-au anunţat luni pe liderii coaliţiei de guvernare că prognoza de creştere economică pentru anul 2012 va fi între 1,7% şi 2,2%, iar ţinta de deficit de 2,1% din PIB, în sistem cash, au declarat surse ce au participat la şedinţă. Premierul Emil Boc declara anterior ...
PROMISIUNI FĂRĂ ACOPERIRE Din ciclul “cum să conduci o ţară aburind poporul”, actuala guvernare ne prezintă filmul “2012” în variantă proprie. Se spune că atunci când eşti disperat, raţiunea o ia razna şi vorbele bat câmpii. Cam aşa începe “filmul” din această ...
Tranzacţiile imobiliare ar putea fi contestate ulterior în justiţie de părţile care au încheiat contractul sau de către terţi, dacă schimbul de proprietate sau închirierea nu sunt însoţite de certificatul de eficienţă energetică al imobilului, potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul ...
LACUNE LEGISLATIVE Într-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor este prevăzut faptul că tranzacţiile imobiliare ar putea fi contestate ulterior în justiţie de părţile ...
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a aprobat ieri cererea de eliberare din funcţie, din motive medicale, a directorului general şi preşedintelui consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) SA, Ana Maria Topoliceanu. Totodată, Udrea a numit-o temporar la ...
LAUDĂ-MĂ GURĂ... „Specialista“ României în strategii de turism se află în această perioadă în Coreea de Sud, la Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT). După ce a băgat bani cu duiumul într-un proiect care a promovat preferenţial destinaţiile turistice din România ...
LIBERALII, DIN NOU GICĂ CONTRA Consilierii locali din Mangalia au adoptat, sâmbătă dimineaţă, în cadrul unei şedinţe de urgenţă, o hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe acest an. Mai exact, consilierii au aprobat cuprinderea în buget a sumei de trei milioane de lei, bani ...
Terenurile destinate construirii locuinţelor ANL ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale vor fi transferate pentru folosinţă gratuită Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), pe parcursul derulării Programului de construcţii de locuinţe pentru tineri destinate ...