Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, prin care se asigură transpunerea conformă a prevederilor Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale. \"Modificările aduse ...
Reprezentanţi ai Primăriei Eforie au fost prezenţi la mijlocul săptămânii trecute la Bucureşti, într-o vizită de lucru la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), pentru verificarea documentelor cuprinse într-un proiect referitor la promovarea turistică a staţiunii întocmit de ...
Guvernul a aprobat restructurarea şi reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), printr-o hotărâre care extinde atribuţiile instituţiei. Potrivit proiectului de hotărâre de Guvern, MDRT va deveni autoritate de implementare a promovării brandului turistic al României şi va fi ...
Reprezentanţi ai Primăriei Eforie au fost, ieri, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru verificarea dosarului întocmit pentru proiectul referitor la promovarea turistică a staţiunii Eforie pe care autoritatea locală urmează să îl depună în cel mai scurt timp. „Am umplut cu ...
Primăria 23 August nu face excepţie în ceea priveşte nemulţumirile privind lipsa de finanţare pentru proiecte depuse. La fel ca majoritatea primăriilor din ţară, proiectele autorităţii locale din 23 August au fost declarate eligibile, dar nefinanţabile. „Am o mulţime de proiecte a căror ...
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) vrea să devină autoritate de implementare a promovării brandului turistic al României şi să fie singura instituţie care acordă avizele pentru formarea profesională în domeniu, şi nu alături de ministerele Educaţiei şi Muncii, precum în prezent ...
Într-o perioadă în care economia României cade, în continuare, în cap şi trage după ea toate investiţiile, proiectele şi planurile autorităţilor locale de a mai reabilita sau moderniza ceva în plină criză, ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, se plânge pe blogul personal de volumul mare ...
În perioada 28 iulie - 10 august, în Bulgaria s-au semnat primele nouă contracte de cofinanţare în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria. Dintre acestea, opt proiecte au fost depuse în cadrul primului apel al programului, iar un proiect în cadrul celui de al doilea apel de ...
Primăria oraşului Techirghiol continuă lucrările de construcţie la ansamblul de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi. “Apartamentele sociale pe care le construim în prezent pe strada Alexandru Ioan Cuza sunt absolut necesare pentru cazurile sociale pe care le avem la nivelul Primăriei. Ne-am ...
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Elena Udrea, a anunţat, vineri, că a suspendat unele programe investiţionale după ce bugetul ministerului a fost redus cu 10%. Printre investiţiile suspendate se numără construcţia de locuinţe de tip ANL, proiect prin care Guvernul îşi propusese să ...
Liderul PDL Elena Udrea a declarat că printr-o OUG se va putea realiza reabilitarea termică a apartamentelor cu credite angajate de asociaţiile de locatari sau proprietari, garantate de stat şi cu dobânzi subvenţionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Ministrul Dezvolării Regionale şi ...
România reuşeşte să surprindă, dar nu prin vreo decizie benefică a Guvernului, ci prin eforturile celor care conduc autorităţile locale şi care, în România anului 2010, au ajuns să facă infrastructura comunităţilor pe care le conduc din sponsorizări. Despre Guvernul Boc nu trebuie să mai amintim cât ...
Guvernanţii dau din ce în ce mai multe dovezi de schizofrenie. Ieri, ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, şi-a exprimat dorinţa ca funcţionarii care implementează proiecte realizate cu fonduri europene să aibă salarii cu 75% mai mari. Ca şi cum Legea “împotriva salariilor nesimţite” ...
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a precizat, ieri, că le-a solicitat deputaţilor democrat liberali să transmită liste cu investiţiile prioritare din colegiile proprii, în limita a 2 - 3 miliarde lei vechi, bani care ar putea fi alocaţi la apropiata rectificare bugetară sau în bugetul pe 2011 ...
Guvernul urmează să adopte, astăzi, forma finală a rectificării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale pentru 2010. Conform proiectului de ordonanţă, Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Mediului vor primi cei mai mulţi bani la rectificarea bugetară. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei ...
Retrospectiva Festivalului Internaţional de Film Independent „Anonimul” 2010 a început, de ieri, la Noul Cinematograf al Regizorului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român din capitală. Toate filmele care au fost prezentate la festival sunt proiectate şi pentru cinefilii care nu au avut ...