Motivînd că trebuie să consulte o întîmpinare depusă de Ministerul Muncii - care şi-a declinat competenţa în stabilirea cuantumului burselor - Ministerul Educaţiei a cerut o amînare de o lună în procesul burselor. Intentat de Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), prima înfăţişare a acestui proces a avut loc ieri (marţi, 6 martie - n.r.), la Judecătoria Sectorului 1. UNSR a recurs la acest demers deoarece, conform legii învăţămîntului, cuantumul minim al bursei ar trebui să acopere cheltuielile de masă şi de cazare. Astfel, UNSR consideră că în acest moment, cu cei 220 de lei - valoarea actuală a unei burse studenţeşti - nu se poate realiza acest lucru. „Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei şi-au declinat competenţele în acest caz. Dacă nici Ministerul Educaţiei nu e în măsură să stabilească valoarea bursei, trebuie să mergem la preşedinte”, a declarat preşedintele UNSR, Gabriel Petrea. Acesta a mai precizat însă că studenţii vor aştepta următoarea înfăţişare, înainte de a face un asemenea demers.
În replică, Hărdău susţine că acţiunea în instanţă a UNSR împotriva Ministerului Educaţiei nu are suport real, bursa unui student fiind mai mare decît salariul minim pe economie. Bugetul alocat în acest an universitar pentru bursele studenţeşti are o creştere de 37,24% faţă de bugetul anului universitar anterior. Sumele suplimentare acordate prin creşterea din acest an universitar sînt de 20,8 ori mai mari decît în aceeaşi perioadă a anului trecut, adică 34.506.729 lei faţă de 1.658.345 lei, informează MEdC. “Prin comparaţie cu salariul minim pe economie, care este de 320 lei net, este bine de ştiut că un student se poate afla în una din următoarele trei situaţii: student cu bursa medie cu un venit de 363 lei (220 lei bursa, 103 lei subvenţia, 40 lei pentru transport local/CFR), student cu bursă de performanţă cu un venit de 493 lei (350 lei bursa, 103 lei subvenţia, 40 lei pentru transport local/CFR) sau student cu bursă de merit cu un venit de 393 lei (250 lei bursa, 103 lei subvenţia, 40 lei pentru transport local/CFR)”, conform MEdC. Studenţii susţin însă că punctul lor de vedere este justificat: “Hărdău să vină să ia el bursa de la facultate, să vadă cît e!” Astfel, UNSR a dat în judecată Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii pentru nerespectarea prevederii legale conform căreia cuantumul minim al bursei studenţilor trebuie să acopere cheltuielile de cazare şi masă. Restul organizaţiilor studenţeşti nu sprijină însă acest demers. Atît preşedintele Uniunii Studenţilor din România, George Păduraru, cît şi preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Ligia Deac au declarat că nu au nimic de a face cu chemarea în judecată a celor două ministere.