Ministerul Educației intervine în cazul elevului umilit pentru o notă mai mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Control la Colegiul „Tudor Vianu“ din Capitală

Ministerul Educației intervine în cazul elevului umilit pentru o notă mai mare

Educație 07 Februarie 2016 / 18:01 688 accesări

În unitățile școlare din întreaga țară, pare că haosul este cuvântul de ordine! Tot mai des apar în presă situații care nu ar trebui să fie asociate cu sistemul de educație: elevi care se bat între ei sau care își agresează profesorii, cadre didactice care își lovesc elevii, care îi umilesc sau îi expun la materiale pornografice. Cel mai recent scandal a avut loc la Colegiul Național ”Tudor Vianu” (CNTV) din Capitală, unul dintre cele mai bune licee din țară, unde un elev ar fi fost umilit și pus de profesorul de matematică Severius Moldoveanu să se târască în genunchi până la catedră pentru un punct în plus la teză. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a declanșat, vineri, o anchetă în acest caz. De asemenea, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a dispus un control în regim de urgenţă la CNTV, pentru investigarea acuzaţiilor care i se aduc unui cadru didactic din această unitate de învăţământ. „Consider că analiza acestui caz extrem de grav trebuie să ţină cont de trei aspecte: încălcarea demnităţii elevului, nerespectarea deciziei Ministerului Educaţiei cu privire la perioada de susţinere a tezelor semestriale, respectiv negocierea notelor, lucru totalmente inadmisibil. Mă aştept ca măsurile să fie de aşa natură încât să sancţioneze şi să descurajeze astfel de comportamente ale cadrelor didactice”, a declarat ministrul Adrian Curaj. La rândul său, Asociația Părinților din CNTV a transmis un comunicat în care a precizat că acest incident nu este izolat și tinde să devină un fenomen, în special în unitățille școlare de elită. ”Umilirea elevilor, misoginismul, discriminarea, evaluarea și notarea discreționară reprezintă comportamente inacceptabile, totuși ignorate, minimalizate și tolerate cu prea multă ușurință, într-un sistem care se declară în beneficiul elevilor, dar care ajunge de multe ori să servească interesele altor persoane”, scrie Asociația Părinților din CNTV. Totuși, unii dintre elevii profesorului Moldoveanu îi țin partea și spun că totul a fost o glumă și că elevului nu i-a fost modificată nota în urma gestului său. Ei strâng semnături și vor să trimită un memoriu la minister în care susțin că nu sunt de acord cu acuzațiile care i se aduc cadrului didactic, care a pregătit generații de elevi și olimpici.

Citește și:

Elev pus să se târască pentru un punct în plus la teză



12