Ministerul Educaţiei, la un pas de a fi dat în judecată de sindicalişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul Educaţiei, la un pas de a fi dat în judecată de sindicalişti

Eveniment 02 Martie 2007 / 00:00 713 accesări

Cei 100 de euro promişi de ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău, profesorilor sînt, bineînţeles, o altă gogoaşă agăţată de firul trainic al minciunilor ministeriale. Federaţia Educaţiei Naţionale atenţionează Ministerul Educaţiei că se află în situaţia de a fi dat în judecată pentru că nu a trimis Guvernului proiectul de hotărîre privind acordarea celor 100 de euro pentru achiziţionarea de material didactic şi nu a stabilit un termen pentru acordarea banilor. Sindicaliştii susţin că e prea tîrziu, pentru că nici amînarea pentru 1 aprilie nu a fost aprobată încă de Ministerul Educaţiei. Din acest motiv, orice întîrziere ar putea duce la pierderea fondurilor pentru majoritatea profesorilor. „Am cerut săptămîna trecută reprezentanţilor MEdC să introducă proiectul de hotărîre privind ajutorul financiar de 100 de euro în procedură de urgenţă în Guvern. Totuşi, din motive pe care nu le înţelegem, acest lucru nu s-a întîmplat”, a declarat preşedintele FEN, Cătălin Croitoru.

Guvernul ar fi trebuit să aprobe normele metologice în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, mai precis pînă la 30 ianuarie 2007, în conformitate cu legea 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi. Iniţial, profesorii ar fi trebuit să depună cererile ca să primească cei 100 de euro pentru cărţi la şcolile de care aparţin pînă la data de 1 martie, iar ajutorul urma să se acorde începînd cu data de 15 aprilie, conform metodologiei MEdC. Din 2008, ajutorul financiar se va acorda anual, pe bază de cerere formulată de beneficiar şi înregistrată pînă la data de 1 noiembrie la unităţile de învăţămînt, iar ajutorul se va acorda începînd cu luna ianuarie din anul următor.

Teoria care ar trebui pusă în practică

Cadrele didactice titulare sau suplinitoare calificate, încadrate în învăţămîntul preuniversitar sînt beneficiarii ajutorului financiar, iar acordarea acestui ajutor de 100 de euro se face pentru fiecare cadru didactic. Profesorul, în cererea formulată, va trebui să estimeze luna calendaristică în care va utiliza banii. Cadrele medicale care primesc ajutorul financiar trebuie să achiziţioneze cărţi, reviste sau programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii educative. Profesorii pot primi banii fie prin decontare, fie sub formă de avans, iar în cazul în care se solicită avans, acesta trebuie justificat în termen de cinci zile lucrătoare. Plata se poate face integral sau în mai multe tranşe, cu respectarea plafonului maxim de 100 de euro pe cadru didactic. Plata se face în lei, la cursul de schimb din data plăţii, conform metodologiei MEdC. La nivelul uniţăţilor de învăţămînt, răspunzători de gestionarea şi împărţirea banilor vor fi directorii. Fiecare cadru didactic decide în legătură cu cărţile şi programele pe care şi le cumpără, în funcţie de necesităţile personale de perfecţionare şi dezvoltare a carierei. Totuşi, profesorii vor avea voie să îşi cumpere materialele didactice doar de pe o listă cu domenii recomandate de MEdC.



12