Ministerul Educaţiei s-a reprofilat pe... îngrădirea curţilor şcolilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ca şi cum ar fi soluţionat toate hibele din sistemul de învăţămînt

Ministerul Educaţiei s-a reprofilat pe... îngrădirea curţilor şcolilor

Social 15 Ianuarie 2007 / 00:00 682 accesări

În fiecare zi, Ministerul Educaţiei are cîte o iniţitivă care nu are nicio legătură cu realităţile sistemului de învăţămînt românesc. Dacă anul trecut, ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău, s-a întrecut pe sine cînd le-a promis elevilor din mediul rural că vor avea campusuri şcolare la standarde europene, anul acesta vine cu alte vorbe în vînt. Consilierul personal al ministrului Educaţiei, Oana Badea, a declarat, la sfîrşitul săptămînii trecute, că ministerul pe care îl reprezintă intenţionează să aloce fonduri pentru reamenajarea curţilor şcolilor şi pentru îngrădirea corespunzătoare a acestora, ca şi cînd toate problemele învăţămîntului s-ar rezolva odată cu punerea în aplicare a acestei strategii. „Imaginea şcolii trebuie reabilitată în comunitatea locală. Elevii trebuie să aibă spaţii corespunzătoare pentru a-şi petrece recreaţia şi trebuie să fie în siguranţă în timpul pauzei”, a declarat consilerul ministrului, uitînd să menţioneze că, în unele şcoli, chiar şi din mediul urban, nu există condiţii prielnice pentru desfăşurarea procesului de educaţie, darămite în afara lor. De punerea în aplicare a acestei iniţiative, „al cărei principal scop este de a ridica gradul de securitate al şcolilor”, au fost făcute răspunzătoare inspectoratele şcolare. Banii primiţi de la minister urmează a fi folosiţi pentru reamenajarea şi îngrădirea corespunzătoare a curţilor, pentru crearea de spaţii verzi şi pentru reamenajarea terenurilor de sport.



12