Ministerul Educaţiei şi ANAF îşi bat joc de banii contribuabililor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul Educaţiei şi ANAF îşi bat joc de banii contribuabililor

Eveniment 11 Noiembrie 2006 / 00:00 879 accesări

Deşi a fost făcută cu acordul ambelor instituţii, campania „S-o facem legal” a fost interzisă în şcoli

Societatea Culturală Noesis, organizaţia Ombudspersons for National Minorities, Centrul de Studii Internaţionale, Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă şi Asociaţia Accept au protestat recent faţă de campania "S-o facem legal!", derulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), cu acordul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC), în liceele din România. Liderii respectivelor organizaţii au adresat un protest ministrului Educaţiei în care evocă "limbajul vulgar, cu raţionamente naive sau greşite şi care denotă o mentalitate de forţă, autoritaristă, violentă" utilizată de autorii mesajului. "Este cu atît mai şocant faptul că această campanie este asumată de MEdC. Considerăm că o campanie eficientă privind responsabilizarea tinerilor faţă de obligaţiile fiscale pe care le vor avea în calitate de cetăţeni este necesară. Dar ea trebuie făcută într-un spirit propriu instituţiilor de învăţămînt, nu ca şi cum s-ar vorbi într-un mediu promiscuu în care înjurătura, dreptul forţei şi bădărănia sînt la ordinea zilei”, se precizează într-un comunicat de presă al celor cinci societăţi.

Este de altfel exact ceea ce a sesizat şi cotidianul "Telegraf" cu ocazia lansării pliantului la Constanţa. Atrăgeam atunci atenţia asupra limbajului incalificabil folosit în pliantul care se adresa tinerilor liceeni pentru a-i determina să se achite de obligaţiile faţă de stat. Cîteva dintre expresiile folosite în cele 700.000 de pliante oferite elevilor te conving însă că ANAF face o anticampanie şi crează aversiune faţă de dările către stat pe care îl prezintă ca pe un personaj negativ care îţi goleşte buzunarele. Iată numai cîteva dintre frazele conţinute în pliant care au scandalizat o ţară întreagă: "Nu vrei să plăteşti, te crezi şmecher? Află că nu eşti. Fiindcă fiscul nu e fraier. E întotdeauna mai . Îţi trimite pe cap nişte băieţi răi pe care nu prea poţi să-i iei peste picior. Te îngroapă în amenzi, îţi iau contul din bancă şi maşina tare. Iar dacă tu continui să faci pe şmecherul, îi cheamă şi pe alţii şi mai răi, care te saltă". Grav este că preşedintele ANAF, Sebastian Bodu, autointitulat la Constanţa "Dumnezeul Fiscului", a fost foarte încîntat de campanie şi de modul în care au fost concepute pliantele de "specialişti" însă, nu a putut preciza cît ne costă pe noi românii această mascaradă.

Ministrul Educaţiei, educat de societatea civilă

"Noi am fost de acord cu iniţiativa ANAF privind promovarea în şcoli a unui program de educaţie fiscală. Nu am fost consultaţi în legătură cu conţinutul mesajelor. După ce au fost făcute publice textele, am cerut ca niciun pliant cu acest conţinut să nu fie distribuit în şcoli", a declarat, vineri, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău. Campania de educaţie civică fiscală "S-o facem legal" a fost lansată în 30 octombrie, de către ANAF şi trebuia să se deruleze în perioada octombrie - decembrie, în licee din Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara şi Craiova. Semnatarii protestului apreciază că şcoala reprezintă încă un mediu de formare culturală, şi nu o tribună a vulgarităţii, promiscuităţii şi violenţei. “Dumnezeul Fiscului” nu se lasă şi a declarat că această campanie va continua, aşa cum a fost planificată. "Credem că girul părinţilor va fi de natură să-i liniştească pe cei care consideră că limbajul accesibil şi direct, diferit de cel folosit în manualele şcolare, dăunează educaţiei şi culturii elevilor de liceu. De asemenea, vom propune Ministerului Educaţiei un program de educaţie fiscală care să fie inclus în programa şcolară", a afirmat Bodu.



12