Telegraf Online - tag: Ministerul Educaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre Ministerul Educaţiei

Ziua Sfântului Valentin
15 februarie 2012 Ziua Sfântului Valentin

SĂRBĂTOAREA DRAGOSTEI Foarte populară în SUA şi adoptată mai târziu de europeni, Ziua Îndrăgostiţilor se serbează pe 14 februarie, de Ziua Sfântului Valentin. La baza acestei sărbători stau multe legende. Valentin ar fi fost un martir roman, care în timpul împăratului Claudiu al II-lea ar fi ajutat ...

GOLIAT a ajuns în spaţiu
14 februarie 2012 GOLIAT a ajuns în spaţiu

Primul nanosatelit românesc, dezvoltat de un consorţiu de cercetare condus de Agenţia Spaţială Română, a fost lansat cu succes în cadrul zborului inaugural al rachetei Vega a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), ieri, în jurul orei 10.10 GMT (12.10 ora României), de la o bază din Guyana Franceză. Mica ...

Premieră pentru sistemul de învăţământ preuniversitar
14 februarie 2012 Premieră pentru sistemul de învăţământ preuniversitar

Sistemul de învăţământ preuniversitar va dispune de un Cod de etică care va fi finalizat în următoarele luni, principiile generale care vor sta la baza acestuia fiind stabilite în cadrul primei întâlniri a Consiliului naţional de etică. „Existenţa acestui Consiliu naţional de etică este o ...

Jale mare!
11 februarie 2012 Jale mare!

„Avem 12 drumuri naţioanale închise, printre care se numără şi Autostrada Soarelui (A2). În ceea ce priveşte transportul feroviar, sunt închise şase linii, iar pe alte nouă se circulă cu restricţionări. În total, avem anulate 204 trenuri din cele peste 1.900 de garnituri feroviare. În ceea ce ...

Cătălin Baba, incompatibil?
10 februarie 2012 Cătălin Baba, incompatibil?

Unul dintre miniştrii cabinetului Ungureanu este Cătălin Baba, desemnat ministru al Educaţiei. Ce nu se ştie însă este faptul că Baba încalcă legea încă de pe vremea când era secretar de stat în acelaşi minister şi membru în Consiliul de Administraţie al TVR. Un apropiat al lui Emil Boc, Baba s-a ...

Aproape 3.000 de şcoli închise
10 februarie 2012 Aproape 3.000 de şcoli închise

Cursurile au fost suspendate, ieri, în 2.952 de unităţi de învăţământ, în judeţele Iaşi, Buzău şi Vrancea fiind închise toate şcolile, au anunţat reprezentanţii Ministerului Educaţiei. La nivelul judeţului Constanţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) ...

Nou rector la UMF Bucureşti
10 februarie 2012 Nou rector la UMF Bucureşti

Universitatea de Medicină şi Farmacie \"Carol Davila\" din Bucureşti, o universitate cu renume în ţară, are un nou rector, în persoana prof. dr. Ioanel Sinescu. El a obţinut 605 voturi, cu peste o sută de voturi mai mult decât contracandidatul său, prof. dr. Ioan Lascăr. Prof. dr. Sinescu este directorul ...

Trepăduşii călăului Boc împart condamnaţilor pâine
9 februarie 2012 Trepăduşii călăului Boc împart condamnaţilor pâine

SCENARIUL MERGE ÎNAINTE Parlamentarii Puterii s-au prezentat, ieri, in corpore, la sceneta schimbării de formă a Guvernului. S-au întrunit, nu neapărat cu cvorum, nu pentru a vedea dacă miniştrii propuşi de premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu merită, ci pentru a le da avizul consultativ necesar pentru ...

Indiferent de ministru, se cere adoptarea Statutului studentului
9 februarie 2012 Indiferent de ministru, se cere adoptarea Statutului studentului

Reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti au declarat, ieri, că vor de la viitorul ministru al Educaţiei, printre altele, să adopte Statutul studentului şi să fie mult mai comunicativ decât Daniel Funeriu. \"Până acum, am colaborat foarte bine cu domnul Cătălin Baba. Dacă joi va trece de Parlament, îi ...

Începe campania electorală la „Ovidius”!
9 februarie 2012 Începe campania electorală la „Ovidius”!

A doua jumătate a anului universitar 2011-2012 aduce schimbări majore la nivelul Universităţii „Ovidius” Constanţa. Potrivit noii Legi a Educaţiei, în instituţiile de învăţământ din întreaga ţară se desfăşoară, în această perioadă, alegerile pentru funcţia de rector, precum şi ...

„Deratizare” în Ministerul Educaţiei
9 februarie 2012 „Deratizare” în Ministerul Educaţiei

Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, a declarat că viitorul ministru al Educaţiei va trebuie să facă „deratizare” în organigrama instituţiei, dacă doreşte schimbarea în bine pentru învăţământul preuniversitar. „Această ...

Examene în Sănătate!
8 februarie 2012 Examene în Sănătate!

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa anunţă că Ministerul Sănătăţii (MS) organizează pe14 martie 2012 examen pentru obţinerea titlului de medic, medic dentist, respectiv farmacist specialist. La examen se pot prezenta medicii, medicii dentişti şi farmaciştii ...

Mandatul lui Funeriu distruge cariere!
8 februarie 2012 Mandatul lui Funeriu distruge cariere!

Perioada în care Daniel Funeriu s-a aflat la conducerea Ministerului Educaţiei a adus prejudicii însemnate tuturor celor implicaţi în procesul educaţional, atât de la nivelul învăţământului preuniversitar cât şi de la cel universitar. Printre cei care au aflat pe propria piele cât de „bine ...

Ungureanu „Salam” în loc de Boc „Vijelie”
8 februarie 2012 Ungureanu „Salam” în loc de Boc „Vijelie”

SCENARIUL CONTINUĂ Operaţiunea estetică de remodelare a feţei Guvernului a continuat, ieri, după scenariul pregătit de portocalii. Aşa cum cere protocolul în atare situaţii, primul ministru desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a întâlnit cu mai toate grupurile parlamentare pentru a se face că strânge ...

Nou inspector şcolar adjuct la Constanţa
7 februarie 2012 Nou inspector şcolar adjuct la Constanţa

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa are, începând de ieri, un nou inspector şcolar general adjunct, în persoana prof. Margareta Constantin. Numirea, prin detaşare în interesul învăţământului prin ordin emis de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, nu reprezintă o surpriză, prof. Constantin ...

Mii de şcoli închise în România
7 februarie 2012 Mii de şcoli închise în România

Condiţiile meteorologice nefavorabile au închis şi ieri şcoli şi grădiniţe de la nivelul judeţului Constanţa. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, au fost afectate zece unităţi de învăţământ, majoritatea fiind grădiniţe cu program normal. La nivelul ...

1...9596979899...257
12
Cele mai comentate ştiri
123