Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a făcut vineri o declaraţie menită să-l trezească din vise pe premierul României, Emil Boc. Isărescu a spus că anunţurile privind creşterea salariilor din sectorul bugetar în 2011 sunt premature, pentru că mai întâi trebuie realizate angajamentele privind ajustarea ...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a finalizat strategia de privatizare a CFR Marfă, precum şi proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea acesteia, urmând ca vânzarea pachetului de acţiuni să aibă loc în urma unei licitaţii cu strigare, potrivit unui comunicat al instituţiei ...
Sistemul bancar a rămas pe pierdere după primul semestru, însă Banca Naţională a României (BNR) nu consideră că este necesară modificarea reglementărilor prudenţiale privind provizioanele. „Sistemul bancar din România a fost afectat de prelungirea recesiunii şi a înregistrat pierderi în prima ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un nou formular pentru decontul de Taxă pe Valoare Adăugată (TVA), ca urmare a majorării taxei la 24%. Ordinul ANAF 2245/2010 pentru aprobarea modelului şi continutului formularului (300) „Decont de taxa pe valoarea adăugată” a fost ...
Angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vor putea opri şoferii în trafic, la trecerile de cale ferată, în preajma şcolilor sau pentru ajutorul nevăzătorilor care vor să traverseze şi vor putea dirija circulaţia cu bastoane reflectorizante, conform unui proiect legislativ al ...
Ministerul Finanţelor Publice a aprobat suplimentarea sumelor necesare cofinanţării din bugetul naţional pentru plata subvenţiilor pe hectar pe anul 2009, pentru zonele defavorizate şi agro-mediu, cu 165 milioane lei, a anunţat, ieri, Ministerul Agriculturii. Comunicatul remis de Ministerului Agriculturii spune ...
Prefectura a transmis, în cursul zilei de ieri, autorităţilor administraţiei publice locale din judeţ o adresă prin care solicită aplicarea reglementărilor fiscale specifice veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război/văduvelor de veterani de război în conformitate cu Legea nr. 303/2007 ...
Chiar şi cu banii de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut uşor în luna iulie, de la 31,63 miliarde de euro, la 31,58 miliarde de euro, potrivit datelor băncii centrale. Rezervele valutare ale BNR au scăzut pentru a treia lună consecutiv, după ...
Fondul de salarii stabilit pentru anul viitor, corelat cu restructurarea a 60.000 posturi din sistemul public, permite o creştere salarială medie de peste 10%, pentru care rămâne însă de stabilit cum va fi distribuită, în baza sistemului unitar, a declarat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. El a ...
Război aerian între Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi cel al Finanţelor. Motivul gâlcevei îl reprezintă achiziţionarea a 24 de avioane second-hand de la americani. În martie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat propunerea MApN de achiziţionare a 24 de avioane F-16 vechi de mai bine de ...
Indiferent de scadenţă sau monedă, statul se împrumută „la greu” pentru a acoperi o parte din datorii. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să atragă în luna august 4,6 miliarde de lei (1,1 miliarde euro) de la bănci prin emisiuni de titluri de stat, similar cu valoarea programată pentru ...
Potrivit unor sure guvernamentale, prima rectificare bugetară din acest an ar putea fi efectuată în a doua parte a lunii august, în intervalul 15 - 25, dată până la care toţi miniştrii trebuie să transmită la Ministerul Finanţelor date privind economiile rezultate din restructurare care să fie incluse în ...
Analiştii economici spun că în ciuda încercărilor, cel puţin declarative, ale Guvernului de a reduce cheltuielile bugetare, în prima jumătate a anului s-a întâmplat exact contrariul: acestea s-au majorat cu 4%, comparativ cu perioada similară din 2009, ajungând la 95,3 miliarde de lei. Motivul? Potrivit ...
Guvernul a decis, ieri, ca normele metodologice de aplicare a recentelor modificări la Codul Fiscal, prin care a fost extinsă baza de impozitare, să nu fie deocamdată adoptate, ci prezentate în dezbatere publică de către Ministerul Finanţelor, urmând să fie aprobate luni, 2 august. Proiectul de norme relevă ...
Persoanele care au carte de muncă nu vor plăti CAS pentru veniturile din drepturi de autor obţinute ocazional, potrivit normelor de aplicare ale ordonanţei ce impune plata contribuţiilor de asigurări sociale şi pentru drepturile de autor. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat că ...
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat norma privind sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2010 a entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de către instituţie. Până la 15 august 2010, acestea trebuie să depună raportările contabile semestriale ...