După mai puţin de o lună de la instalare, Guvernul condus de Emil Boc şi-a stabilit cîteva priorităţi cum ar fi, crearea de noi locuri de muncă, sprijinirea mediului de afaceri şi absorbţia de fonduri comunitare, foarte importantă în 2009. Guvernul va avea însă în vedere şi componenta socială, pentru ...
Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Sanitas s-au întîlnit cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, pentru a discuta despre majorarea salariilor personalului medical cu pînă la 25%, potrivit acordului încheiat de sindicalişti cu fostul ministru de resort, Eugen Nicolăescu. Două puncte importante au existat pe ...
Premierul Emil Boc, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi ministrul Muncii, Marian Sîrbu, au discutat, ieri, la Guvern, despre proiectul de buget pe 2009 şi măsurile pentru depăşirea crizei economice. Surse ministeriale au declarat că cei doi au sosit la Palatul Victoria imediat după discuţia lor cu ...
Noile prognoze macroeconomice pentru anul 2009 indică un PIB nominal de 588 miliarde de lei şi o inflaţie medie în urcare la 5,3%, date care au fost discutate, marţi, de ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Noua proiecţie pentru deficitul bugetului general ...
Miniştrii Cabinetului Boc s-au întîlnit la Ministerul Finanţelor Publice pentru a discuta bugetul pentru anul 2009, fiecare ordonator de credite prezentînd propuneri cu priorităţile privind cheltuielile. Discuţiile au început înainte de prînz în prezenţa mai multor demnitari, iar pe parcursul zilei au ...
Federaţia „Agrostar” cere reducerea cu 50% a accizei la motorina destinată agriculturii şi un plan concret de acordare a subvenţiilor pentru lucrările agricole de primăvară astfel încît acestea să poată fi efectuate la timp. Preşedintele “Agrostar”, Ştefan Niculae, a declarat că ...
Ministerele sînt încă în proces de reorganizare, iar noii veniţi la conducerea ministerelor se acomodează cu personalul şi îşi selectează oamenii pe care îi vor avea în subordine. În timp ce serviciului de presă al Ministerului Economiei spune că ministrul Adriean Videanu se obişnuieşte încă cu ...
Strategia fiscal-bugetară pentru 2009 va fi realizată pe baza unei analize a situaţiei economice din 2008, finalizată în prima parte a lunii ianuarie, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, anunţînd că este deschis unei colaborări cu patronatele, sindicatele, cu Banca Naţională a României şi cu Asociaţia ...
Guvernul a modificat Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), prin introducerea unei prevederi care permite preşedintelui Senatului să participe la şedinţele CSAT. Decizia a fost luată prin ordonanţa de urgenţă aprobată în şedinţa de ieri a Guvernului. În ...
Guvernul a stabilit ca o decizie în ceea ce priveşte taxa de poluare auto să fie luată după 15 ianuarie, pînă atunci Ministerul Mediului, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Transporturilor avînd timp să analizeze regimul de taxare a vehiculelor, a declarat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi. Taxa auto ...
Una dintre variantele analizate de Guvern pentru modificarea regimului de taxare auto este cea în care taxa auto ar putea fi redusă ca valoare la momentul înmatriculării şi inclusă ulterior în impozitul plătit anual de către proprietarul vehiculului, la un nivel calculat în raport cu gradul de poluare ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că, într-o situaţie de criză, nu mai sînt permise relaţii tensionate între preşedinte şi primul-ministru, pentru că România nu-şi mai poate permite “tangouri”, aşa cum a avut în ultimii doi sau trei ani. Geoană a dat asigurări că şi el ...
Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că Executivul nu dispune încă de o evaluare clară privind execuţia bugetară pentru 2008 şi a arătat că date referitoare la situaţia bugetară din acest an şi prognoza pentru 2009 vor fi disponibile în prima parte a lunii ianuarie. El a confirmat că au avut loc noi ...
Programul „Casa verde” prin care statul subvenţionează o parte din investiţiile cetăţenilor în echipamente de energie ecologice pentru locuinţe va fi amînat cu cîteva săptămîni faţă de termenul propus iniţial, a anunţat, ieri, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi. Motivul pentru care ...
Primul-ministru Emil Boc a declarat că secretarii de stat şi şefii agenţiilor guvernamentale vor fi numiţi după 1 ianuarie. El a mai precizat că ministerele nu vor fi monocolore, ci vor fi formate atît din reprezentanţi ai PSD, cît şi ai PD-L. Presa centrală a vorbit despre presiunile făcute în special ...
Miniştrii cabinetului Boc s-au întîlnit, sîmbătă, pentru o discuţie informală privind proiectul de buget pe 2009, urmînd ca subiectul să fie din nou discutat în şedinţă de guvern, programată mîine. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, la audierile din Parlament pentru validarea ...