@ Romanian International Bank (RIB) îşi va reduce capitalul social cu 1,8 milioane de lei, la 52,49 milioane de lei, suma reprezentînd pierderile aferente anului 2000, care nu mai pot fi reportate. Operaţiunea va avea loc după două luni de la data publicării hotărîrii acţionarilor în Monitorul Oficial ...
Banca Europeană de Investiţii (BEI) ar putea acorda României un împrumut de 500 de milioane de euro, fondurile urmînd să fie utilizate pentru cofinanţarea de programe de dezvoltare regională, resurse umane şi pentru îmbunătăţirea competitivităţii. Investiţia totală necesară, evaluată la 12 miliarde ...
Ministerul Finanţelor va crea un fond, denumit generic "bufferfond", pentru asigurarea cofinanţării proiectelor autorităţilor locale din fonduri structurale, potrivit declaraţiei directorului autorităţii de management pentru cadrul de sprijin comunitar, din cadrul MFP, Răzvan Cotovelea. "Prin crearea acestui ...
Leul s-a depreciat, ieri, cu aproape un ban faţă de euro (0,24%), pînă la 3,3914 lei/euro, potrivit cursului oficial afişat de banca centrală, care a cotat euro la 3,3560 lei în ziua precedentă, ca urmare a ordinelor de cumpărare de valută ale clienţilor locali şi străini, susţin dealerii. "În prima ...
Ministerul Finanţelor a modificat ordinea stingerii datoriilor fiscale ale contribuabililor, astfel că vor fi plătite mai întîi ratele aferente obligaţiilor fiscale eşalonate şi obligaţiile fiscale curente, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Procedura a intrat în vigoare la 1 ...
Pentru cazare şi micul dejun vor fi suportate costurile percepute de unităţile turistice de două stele sau de trei stele, în situaţii deosebite, "rezultate din declaraţii pe propria răspundere", în care persoana respectivă nu a putut opta pentru un confort mai redus. Vor fi decontate şi costurile de cazare ...
Firmele înfiinţate după 1 ianuarie 2007 care vor să se înregistreze în scopuri de TVA trebuie să solicite administraţiei financiare, imediat după ce se înregistrează la Registrul Comerţului, certificatul în scopuri de TVA. Potrivit proiectului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) ...
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC) continuă să dea cu bîta-n baltă şi după aderarea României la Uniunea Europeană, iar ministrul Hărdău continuă să facă promisiuni pe care nu le poate pune în aplicare. El a promis o majorare de 22% pentru salariile cadrelor didactice, şi anume 7% de la 1 ...
Ministerul Finanţelor Publice a efectutat ieri prima plată către bugetul Uniunii Europene, echivalentul a 254,82 milioane lei (76 milioane euro), reprezentînd contribuţia României pentru luna ianuarie, potrivit declaraţiei ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu. "Plata se va face în prima zi a fiecărei ...
Controversatul Cod Fiscal a intrat în vigoare de la 1 ianuarie! Românii vor plăti taxe noi şi impozite mai mari. O noutate sînt impozitele pe lux, care vizează casele şi maşinile scumpe. Au crescut impozitele pentru imobilele mai mari de 150 de metri pătraţi. Rămîn neschimbate însă cota unică de ...
România a primit acordul pentru gestionarea fondurilor nerambursabile primite prin programul PHARE, întreaga asistenţă financiară de preaderare urmînd să fie realizată cu controlul autorităţilor locale. Comisia Europeană a decis trecerea la Sistemul Extins de Implementare Descentralizată (EDIS) în ...
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a semnat ieri decizia de numire a fostului subprefect al judeţului Harghita, Dezsi Iosif Zoltan, în funcţia de preşedinte al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat. El îl înlocuieşte pe conservatorul Sorin Vicol, care a demisionat odată cu retragerea PC de la ...
Autorităţile centrale intenţionează să introducă o taxă de mediu la comercializarea carburanţilor, în două etape, programate pentru iulie 2007 şi ianuarie 2008, fiecare de cîte zece eurocenţi/litru, decizie care va determina majorarea preţurilor la pompă cu circa 20%, la începutul anului 2008, potrivit ...
Micii producători de ţuică şi rachiuri din fructe vor fi obligaţi, de la începutul anului viitor, să se înregistreze la Fisc şi să estimeze cantităţile obţinute anual, potrivit normelor pentru aplicarea Codului Fiscal, aprobate joi prin hotărîre de Guvern. Gospodăria individuală care deţine în ...
Operatorii, importatorii şi antrepozitarii autorizaţi de ţigarete vor prezenta, lunar, odată cu situaţia utilizării marcajelor, şi livrările de ţigarete, pentru determinarea accizei aferente ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vîndută, potrivit normelor Codului Fiscal, aprobate de Guvern. Documentul ...
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru completarea Codului Fiscal, act normativ care se referă la impozitarea microîntreprinderilor, taxa specială de înmatriculare, tranzacţiile imobiliare şi veniturile bugetelor locale. "Modificările au reieşit în urma unor consultări cu mediul de afaceri", a ...