870 de funcţionari publici din Constanţa din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei Judeţene de Statistică şi Direcţiei Regionale Vamale Constanţa, membri ai Alianţei Federative a Sindicatelor Funcţionarilor Publici “Sed Lex” ...
Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu proteste-surpriză, care nu vor însemna neapărat ieşiri în stradă, nemulţumiţi de faptul că ministrul Educaţiei nu a susţinut un amendament legislativ care viza suplimentarea cheltuielilor pentru personalul din acest domeniu, deşi se angajase să facă acest lucru ...
Reprezentanţii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţămîntul Preuniversitar (SLSIP) Constanţa, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţămînt s-au declarat indignaţi de politica Guvernului Tăriceanu, de nerespectarea unei legi organice, cum este Legea Învăţămîntului nr. 84/1995. La ...
Parlamentarii din Comisiile reunite de Buget-Finanţe au aprobat, ieri, proiectul Legii bugetului de stat pentru 2007, finalizînd dezbaterea anexelor, după ce, săptămîna trecută, au votat textul actului normativ şi o parte din bugetele ordonatorilor de credite. Proiectul de act normativ a fost aprobat cu 16 ...
Potrivit unui comunicat al preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală (FNSAPL), Valer Suciu, 500 de funcţionari publici afiliaţi la FNSAPL vor picheta joi, între orele 11.00 şi 14.00, Ministerul Administraţiei şi Internelor. La această acţiune de protest vor ...
“Prima variantă a planului de convergenţă la euro, la care lucrează reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi Băncii Naţionale a României (BNR), ar putea fi definitivată la finele lunii noiembrie”, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. Planul urmează ...
Preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe a Camerei, deputatul PSD Mihai Tănăsescu, a declarat ieri, la dezbaterea în comisii a proiectului Legii bugetului pentru 2007, că va elabora o propunere legislativă pentru stabilirea unor reguli clare de utilizare a fondului de rezervă la dispoziţia Guvernului ...
Reprezentanţii firmelor care răspund de aplicarea reglementărilor contabile vor fi obligaţi să se înregistreze la Oficiul Registrului Comerţului, iar situaţiile financiare consolidate vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a conducerii societăţii, prin care aceasta îşi asumă responsabilitatea. Aceste ...
Vicepreşedintele filialei judeţene a PRM Constanţa, Gheorghe Nicolae, a susţinut ieri o conferinţă de presă în care a vorbit despre sondajele de opinie date publicităţii în ultimul timp de către principalele institute din România. "Filiala judeţeană a PRM condamnă practica actuală a sondajelor de ...
Guvernul va redistribui către comunităţile locale o parte din fondurile bugetare necheltuite de ministere, incapacitatea de a utiliza sumele conform proiectelor iniţiale demonstrînd existenţa unor probleme la nivelul administraţiei centrale, iar deficitul bugetar se va situa sub 2,5% din PIB, a declarat ieri ...
Guvernul va redistribui către comunităţile locale o parte din fondurile bugetare necheltuite de ministere, incapacitatea de a utiliza sumele conform proiectelor iniţiale demonstrînd existenţa unor probleme la nivelul administraţiei centrale, iar deficitul bugetar se va situa sub 2,5% din PIB, a declarat ieri ...
Proiectul de lege privind bugetul general consolidat pentru 2007 a fost aprobat, vineri, de Guvern, urmînd să fie transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare. Conform legii, bugetul trebuie prezentat Parlamentului pentru dezbatere pînă la 15 octombrie. Proiectul de buget pe anul 2007 se bazează pe un ...
Ritmul de creştere a produsului intern brut (PIB) al României va avea o tendinţă descendentă în următorii patru ani, urmînd să coboare de la 6,4%, în 2007, la 5,6%, în 2010, potrivit raportului Ministerului Finanţelor privind situaţia macroeconomică pentru perioada 2007-2010. Anul viitor creşterea PIB ...
Camera Federativă a Medicilor cere majorarea salariilor, admiterea prin concurs în sistem, anularea obligativităţii de a plăti asigurarea de malpraxis, gratuitate la actele medicale pentru doctori şi familiile acestora. Condiţiile de muncă din sistemul sanitar lasă mult de dorit, ceea ce face ca cei ...
Funcţionarea sistemului privat de pensii va presupune cheltuieli bugetare ridicate şi transferuri de la alţi contribuabili, însă Ministerul Finanţelor este pregătit să îşi asume aceste costuri. "Sistemul publice de pensii funcţionează în limite care nu satisfac pe nimeni. Funcţionează pe baza unei ...
Potrivit Regulamentului privind înfiinţarea Camerei Consultanţilor Fiscali, Ministerul Finanţelor Publice va avea acces indirect la informaţiile confidenţiale ale firmelor care solicită consiliere, în vederea identificării unei soluţii fiscale în funcţie de activitatea pe care o desfăşoară Ministerul ...