Statul va acorda în acest an, prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, garanţii de 50 de milioane lei pentru creditele destinate anvelopării termice a clădirilor şi de 100 de milioane lei pentru lucrări de structură şi arhitectură. Cele două ...
Programul „Prima Casă“ continuă şi în 2014, potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), care prevede prelungirea termenului de utilizare a sumelor disponibile în 2013 până la finele anului în curs. „Este vorba atât despre banii care nu au ...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras ieri 70 milioane lei, exact cât şi-a propus, printr-o licitaţie suplimentară pentru obligaţiuni cu scadenţă la trei ani, la care a oferit un randament de 3,92% pe an. Investitorii au plasat ordine de subscriere în valoare cumulată de 119 milioane lei, peste ...
Guvernul SUA consideră că Germania ar trebui să consume mai mult şi să accelereze proiectul uniunii bancare din Zona Euro, poziţie care va fi reiterată în următoarele zile, cu ocazia unei vizite la Berlin a secretarului general al Trezoreriei SUA, Jack Lew. Oficialul american se va întâlni la Berlin cu ...
România va primi fonduri de 110 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) în baza unui împrumut pentru acoperirea contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) aferente perioadei iulie 2013 - decembrie 2015, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MFP) ...
Sistemul TVA la încasare a devenit opţional, începând cu data de 1 ianuarie 2014, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2013, reaminteşte Ministerul Finanţelor Publice. Sistemul, care s-a aplicat în ultimele 12 luni, presupunea că exigibilitatea taxei intervine la momentul încasării ...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu are în vedere introducerea de noi taxe şi impozite sau majorarea celor existente, în 2014, spune ministrul de resort, Daniel Chiţoiu, care face referire la măsurile de compensare a amânării aplicării accizei suplimentare la carburanţi. „Principala sursă de ...
România va primi fonduri de 110 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) în baza unui împrumut pentru acoperirea contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) aferentă perioadei iulie 2013 - decembrie 2015, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice ...
YES, WE CAN! Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), una dintre cele mai importante instituţii ale statului, a trecut în 2013 printr-un amplu proces de reorganizare. Noua structură a ANAF a intrat în vigoare la 1 august 2013 şi a prevăzut absorbţia autorităţii vamale şi crearea a opt direcţii ...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a programat, pentru ianuarie, licitaţii prin care vrea să vândă titluri de stat în valoare de 4,03 miliarde lei şi 200 milioane euro, de aproape două ori mai mult decât titlurile care ajung la scadenţă în această lună (2,78 miliarde lei). Singura licitaţie pentru ...
Guvernul israelian va anunţa construirea a 1.400 de locuinţe în colonii, în Cisiordania şi Ierusalimul de Est, în paralel cu eliberarea a 26 de deţinuţi palestinieni, potrivit postului militar de radio. Dintre acestea, 600 de locuinţe vor fi construite în cartierul de colonizare Ramat Shlomo din Ierusalimul ...
Deficitul bugetar pentru primele 11 luni ale anului a urcat la 1,56% din PIB, faţă de 1,21% la finalul lui octombrie, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Ţinta de deficit pentru anul în curs este de 2,5% din PIB, revizuită în creştere cu 0,2 puncte procentuale la ultima ...
Franţa negociază cu Comisia Europeană pentru ca presa online să poată să beneficieze, ca şi presa tipărită, de o TVA redusă la 2,1%. Aceasta este o poziţie apărată de preşedintele François Hollande în numele neutralităţii fiscale între suporturile de informaţii, potrivit unui comunicat comun emis ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a rambursat, în decembrie, cea mai mare valoare TVA din 2013, respectiv peste 1,565 miliarde lei. Astfel, în ultima lună a anului, Fiscul a cuprins toate deconturile restante din ultimele 30 de zile, în valoare totală de 1,497 miliarde lei, la care se adaugă ...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras 60 milioane lei prin obligaţiuni pe trei ani, la ultima licitaţie din acest an. Astfel, fondurile atrase în 2013 însumează 48,53 miliarde lei, cu 16,5% sub valoarea împrumutată în 2012. La această sumă se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,57 ...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras ieri 863,3 milioane lei prin obligaţiuni la trei ani, peste valoarea programată de 600 milioane lei şi la un randament de 3,97%, în scădere faţă de cel acceptat la licitaţia din octombrie pentru aceeaşi scadenţă. Băncile s-au oferit să cumpere titluri de stat ...