După un an de la descentralizarea unităţilor sanitare şi trecerea acestora în administrarea autorităţilor locale, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, s-a decis să tragă linie şi să întocmească un Raport al contribuţiilor autorităţilor locale pentru unităţile sanitare, pe baza datelor oficiale ...
Pentru unii nu există nici criză, nici neşansă. Bogdan Drăgoi, fiul lui Dan Drăgoi, un apropiat a lui Adrian Videanu, a încasat în 2009 peste 500.000 de lei de la CEC, Eximbank, Fondul Proprietatea şi Hidroelectrica, conform propriei declaraţii de avere. În toate aceste societăţi el este membru în ...
Foarte mulţi investitori străini sunt interesaţi de o posibilă emisiune de bonduri denominate în dolari a României, spune Cristian Popa, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR). „Posibilitatea este analizată acum de Ministerul Finanţelor Publice. Este prematur să spunem acum dacă vor fi ...
România îşi menţine obiectivul de adoptare a euro în 2015, ba chiar face primul pas în acest sens - a fost înfiinţată o comisie interministerială care va monitoriza îndeplinirea (n.r. - sau, după caz, neîndeplinirea) obligaţiilor pentru trecerea la moneda unică. „Menţinerea obiectivului este ...
Prima emisiune de titluri pe termen mediu (MTE) pe piaţa internaţională, în valoare de 1,5 miliarde euro, lansată recent, „a mers bine”, potrivit unui raport al ING Bank. Emisiunea, cu scadenţă la cinci ani, a avut un randament de 5,298%, iar cererea s-a ridicat la 3 miliarde euro. „O altă ...
Deficitul bugetar a crescut la 1,2% din PIB, după primele cinci luni din 2011, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. După primele patru luni, deficitul era de 4,4 miliarde lei, reprezentând 0,8% din PIB, ca urmare a unui surplus de 800 milioane lei, în aprilie, pe fondul reducerii cheltuielilor ...
CE LE-A SCĂPAT ANALIŞTILOR? Oficialii băncii centrale i-au atacat dur pe analiştii de la ING, care au afirmat, recent, într-un raport, că BNR a intervenit puternic pe piaţa valutară, în mai, vânzând 500 milioane euro, pentru a preveni o depreciere a leului. Şi Isărescu şi Vasilescu au criticat ...
Contribuabilii care, în exerciţiul financiar precedent, au înregistrat afaceri nete sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi au avut active sub 35.000 euro, pot opta pentru un sistem simplificat de contabilitate, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Criteriile ...
După un început stabil de săptămână, leul a pierdut ieri 2 bani în faţa euro, trecând peste pragul de 4,15 lei/euro. „Deprecierea monedei naţionale la 4,1544 lei/euro a fost neaşteptată, în condiţiile în care valutele din regiune au crescut în faţa euro. Motivul scăderii ar putea fi că, la ...
România va solicita Comisiei Europene (CE) aplicarea taxării inverse şi la legume, după ce executivul european a aprobat această măsură pentru cereale, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. \"După cereale, pasul următor va fi taxarea inversă la legume\", a spus Tabără. Guvernul a ...
Chiar dacă vântul le suflă prin buzunare, românii care deţin maşini vor trebui să pună bani deoparte pentru o nouă taxă. Potrivit strategiei bugetar-fiscale elaborată de Ministerul Finanţelor pentru perioada 2012-2014, în maximum trei ani vom avea taxă de autostradă. Ultima declaraţie pe tema taxării ...
? BUGET DIMINUAT ? Primarul comunei Fântânele, Gheorghe Popescu, a declarat că toate încercările sale de a redresa financiar comuna au fost sortite eşecului. Popescu a afirmat că nici măcar după vizitele la Direcţia de Finanţe Publice sau la Trezoreria Statului nu a reuşit să obţină mai mulţi bani la ...
Guvernul alocă 4,2 milioane de lei Serviciului Român de Informaţii (SRI), printr-o hotărâre publicată, ieri, în Monitorul Oficial. Potrivit Hotărârii de Guvern adoptate pe 18 mai, banii provin din bugetul pentru acţiuni generale gestionat de Ministerul Finanţelor şi sunt viraţi la bugetul SRI, pentru ...
Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei au publicat, în cele din urmă, ordinul comun privind convenţia pentru Prima Casă 4, tot ce mai trebuie fiind ca băncile să semneze protocolul de colaborare cu Fondul de Garantare (FNGCIMM), după ce depun normele de creditare la banca centrală. Până în ...
De astăzi intră în vigoare taxarea inversă la cereale şi plante tehnice, măsură care se întinde pe durata a doi ani. Conform ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, taxarea inversă va genera venituri bugetare suplimentare de 240 milioane lei în acest an şi 410 milioane lei anul viitor ...
ÎMPRUMUT PENTRU DEFICIT. Premierul României, Emil Boc, a declarat, la cea de-a patra întâlnire a Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, că banii luaţi de Guvern de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană s-au dus în finanţarea deficitului bugetar ...