Suntem deja obişnuiţi cu scamatoriile autorităţilor, atât de obişnuiţi încât ajung să ne surprindă puţinele iniţiative legislative bune . Şi asta pentru că aberaţiile miniştrilor sunt uneori atât de sincere, încât devin dezarmante. Ieri, spre exemplu, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a ...
După ce, de la începutul anului, guvernanţii s-au bătut cu pumnul în piept anunţând reducerea contribuţiei sociale pentru angajatori, acum, reprezentanţii Executivului dau înapoi. Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, ieri, că ministerul pe care îl conduce ia în serios ...
Datoria externă a României a crescut cu 1,1%, în primele două luni, la 91,79 miliarde euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Datoria pe termen mediu şi lung reprezenta 79,4% din totalul datoriei externe, iar ponderea datoriei pe termen scurt a scăzut la 20,6%. Datoria publică directă ...
Camera Franceză de Comerţ şi Industrie din România (CCIFER) a lansat, ieri, \"Cartea albă a energiei\", prin care propune autorităţilor române zece măsuri pentru relansarea sectorului energetic, conform standardelor europene, una din soluţii presupunând reunirea Autorităţii Naţionale de Reglementare în ...
BELARUS Explozie la metrou Cel puţin două persoane au murit şi alte aproximativ 50 au fost rănite într-o explozie produsă ieri seară, într-o staţie de metrou din Minsk, a anunţat agenţia Interfax, citând martori oculari. Anterior, angeţia belarusă Belta anunţase că explozia s-a soldat cu mai mulţi ...
Scurgeri de apă uşor radioactivă au fost depistate la uzina nucleară Onagawa din nord-estul Japoniei, după replica seismică de joi, care a avut o magnitudine de moment de 7,1. Anunţul a fost făcut ieri, de Tohoku Electric Power, operatorul centralei, care a dat asigurări că nu s-au înregistrat modificări ...
Statele care au susţinut opozanţii regimului Gaddafi de la început vor avea parte de beneficii economice, a afirmat ministrul Finanţelor al Guvernului rebel libian, Ali Tarhouni, pentru ediţia de ieri a săptămânalului ”Die Zeit”, evocând viitorul economic al ţării sale, dacă rebelii vor ...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut ieri obligaţiuni de tip benchmark, scadente în 43 luni, în valoare de 500 milioane lei (121,7 milioane euro), la un randament mediu de 7,29% pe an, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR). Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 500 milioane lei, iar ...
În primul trimestru al acestui an, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 5,6 miliarde lei, reprezentând 1% din PIB. „Acestea sunt primele estimări, datele definitive urmând să fie publicate pe 25 aprilie. După primele două luni, bugetul general are un deficit de 2,3 miliarde lei, adică ...
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina a anunţat, ieri, că, la sfârşitul semestrului întâi din 2011, Guvernul va face o rectificare bugetară, precizând că, până acum, nu sunt probleme cu cheltuielile salariale. Gherghina a avansat ca termen vag pentru realizarea rectificării ...
AŞTEPTĂRI. Drama salariaţilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice nu se mai termină. Cei 80 de angajaţi, împreună cu directorul unităţii, Doruţa Giuglea, au reluat, ieri, protestul faţă de salariile diminuate fără nicio explicaţie de Guvern, deşi au devenit conştienţi că problema lor nu are o ...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) estimează că pensiile ar putea creşte cu 6% în anul 2011, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat în MFP, Gheorghe Gherghina. El a precizat că anul viitor autorităţile încearcă majorarea pensiilor cu rata inflaţiei şi jumătate din ...
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP) Gheorghe Gherghina a declarat, ieri, că reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) ar putea fi amânată pentru începutul anului 2012, în funcţie de gradul de colectare a veniturilor la buget. \"În funcţie de colectările care se vor face ...
Aşa cum ne-au obişnuit, portocaliii îşi asumă răspunderea pe tot ce prind, dictatura pedelistă conturându-se din ce în ce mai clar asupra României. În acest context, ieri, Executivul a decis să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a-şi angaja răspunderea asupra proiectului de lege privind ...
Starea de fapt din sistemul sanitar din România este prea puţin luată în calcul, în ciuda faptului că managerii de spitale, de exemplu, trag numeroase semnale de alarmă privind agonia în care au ajuns unităţile pe care le conduc. Faptul că bolnavii spitalizaţi, plătitori conştiincioşi la fondul unic al ...
În martie, rezervele valutare ale României au crescut cu 699 milioane euro (2,2%) faţă de luna precedentă, la 32,767 miliarde euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Intrările au însumat 1,729 miliarde euro, reprezentând „alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice ...