Ministerul (in)competenţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministerul (in)competenţei

Eveniment 14 August 2010 / 00:00 581 accesări

După ce sistemul feroviar din România a fost pus nu pe şine, ci pe butuci, tot mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei ies la rampă cu declaraţii acide referitoare la competenţa cu care este condus Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, în opinia sa, în loc să se reducă fondurile de investiţii ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, mai bine era schimbat ministrul şi daţi afară „incompetenţii şi corupţii“. Moldovan a făcut aceste declaraţii comentând recenta rectificare bugetară. „La Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ne permitem să tăiem fondurile, nu avem nevoie de şosele sau de drumuri. Scuza ar fi că preşedintele Băsescu acuză acest minister de incompetenţă şi corupţie“, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD. El a afirmat că rectificarea bugetară a demonstrat că Guvernul nu are „niciun fel de viziune“ pentru dezvoltarea ţării. Mai mult, el a spus că Guvernul a sacrificat două zone extraordinar de importante pentru România: educaţia şi agricultura. El a adăugat că ceea ce se întâmplă în agricultură este un adevărat dezastru, întrucât „Guvernul Boc nici nu vrea şi nici nu poate să sprijine agricultura“. Pe de altă parte, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a făcut o „rectificare simbolică“. „De la acest minister nu s-au luat banii, e convingerea mea, fiindcă aici este puşculiţa din care se drenează bani către clientela PDL“, a mai spus Moldovan. Un alt semnal de alarmă în privinţa disperării oamenilor a fost tras de Moldovan. El a spus că, de teamă să nu fie daţi afară în urma restructurărilor care se fac în instituţiile publice, angajaţii stau la „coadă“ să se înscrie în PDL, sperând că, astfel, nu vor rămâne şomeri. Pe de altă parte, senatorul a spus că există tot mai multe semnale prin care, săturaţi de mizeriile care se fac în partid, mai mulţi pedelişti şi-au exprimat intenţia de a se înscrie în PSD. El a refuzat însă să dea publicităţii numele acestora.



12