Ministerul Justiţiei a transmis ieri Camerei Deputaţilor solicitarea procurorilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului de Giurgiu PDL, Dan Păsat, acuzat de şantaj. Solicitarea transmisă de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, preşedintelui camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a fost formulată în dosarul nr.283/P/2009, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. Potrivit MJ, deputatului Dan Păsat este acuzat de trei infracţiuni de şantaj, asimilate infracţiunilor de corupţie. Totodată, deputatul este învinuit şi de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale. Mai exact este vorba despre obţinerea, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa - SC Prod Invest SRL, pe care o controla şi o conducea.