Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a participat, ieri, la Congresul Avocaţilor, care se desfăşoară la compexul Palas-Pelican, din staţiunea Mamaia. Lucrările congresului au fost deschise de preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR), avocat Gheorghe Florea, şi de preşedintele de onoare al UNBR, veteranul Victor Anagnoste. Avocaţii au amintit că anul acesta se împlinesc 20 de ani de când profesia de avocat s-a desprins de Ministerul Justiţiei şi a devenit independentă. Ministrul Predoiu a declarat că, în prezent, ministerul nu are soluţii pentru a achita, în această lună, debitul de aproximativ patru milioane lei către Barouri, dar i-ar putea achita până la sfârşitul lunii iulie, dacă nu intervine vreo rectificare bugetară. O altă problemă pentru care Ministerul Justiţiei nu are soluţii este parazitarea profesiei de avocat de către barouri paralele. Despre intrarea magistraţilor în avocatură fără examen, ministrul Justiţiei a spus că nu este de acord ca un judecător sau un procuror să devină avocat fără a susţine un examen de specialitate. Întrebat dacă cunoaşte situaţia de la Judecătoria Constanţa, unde dosarele stau în arhivă grămadă pe jos, ministerul neavând bani pentru construirea unor rafturi, ministrul a afirmat că această situaţie este întâlnită la mai multe instanţe din ţară. Predoiu nu a comentat faptul că Ministerul Justiţiei abia a alocat, din fonduri bugetare, 6,2 milioane de euro pentru implementarea unui sistem audio-video la toate instanţele din ţară, pentru că aşa cere Uniunea Europeană, iar pentru construirea unor rafturi nu se găsesc bani de la buget.