Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi-au ales ieri noul preşedinte şi vicepreşedinte, în locul lui Iulian Gâlcă şi a lui Cristian Deliorga, ale căror mandate de un an au expirat şi, potrivit legii, nu au putut fi reînnoite. Cu puţin timp înainte de începerea şedinţei, niciun magistrat ...
Preşedintele Traian Băsescu a asigurat-o ieri, la şedinţa CSM, pe ministrul Justiţiei, Monica Macovei, de întregul său sprijin şi de faptul că Legea ANI va trece prin Parlament. El i s-a adresat direct lui Macovei spunînd: "Sînt convins că o să trecem şi ANI, draga ta ANI, prin Parlament". Între ...
Irlanda va abroga 3.200 de legi depăşite, dintre care unele datează din secolul al XI-lea, de pe vremea lui Wilhelm Cuceritorul. Printre cele 26.371 de texte examinate de Ministerul Justiţiei, experţii au găsit o lege veche de 465 de ani care stipula că regele Angliei şi descendenţii săi sînt suverani ai ...
Ministrul israelian al Apărării Amir Peretz a ordonat suspendarea construirii unei secţiuni a controversatului Zid de securitate în sudul Cisiordaniei în urma protestelor apărătorilor mediului. Amir Peretz a luat această decizie ca urmare a unei cereri a şefului grupului laburist din Knesset, Parlamentul ...
Deputatul PSD Victor Ponta a reacţionat şi el la acuzaţiile ministrului Justiţiei, Monica Macovei, prezentate în interviul din EUObserver, potrivit cărora premierul Călin Popescu Tăriceanu nu se implică în lupta împotriva corupţiei. El a declarat, într-o emisiune televizată, că ministrul încearcă în ...
În ultimele zile, acuzaţiile pe care ministrul Justiţiei, Monica Macovei i le-a adus premierului Călin Popescu Tăriceanu în legătură cu absenţa sprijinului pe marginea legii ANI au declanşat un război mocnit între cei doi protagonişti. Ieri a avut loc o nouă rundă a acestei lupte. Premierul şi-a trimis ...
Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a certat, în ultimele zile, prin intermediul mass-media, cu ministrul Justiţiei, Monica Macovei, pe marginea legii ANI. Încercînd să se pună în postura prim-ministrului, liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, într-o emisiune televizată, că şeful Executivului ar trebui ...
Familia fostului preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului , trimis în judecată pentru fapte de corupţie, a depus o cerere la Tribunalul Bucureşti, prin care au cerut magistraţilor eliberarea pe cauţiune a acestuia. La termenul de ieri, completul de judecată l-a audiat pe Florentin ...
Macovei: “Cînd conduci un Guvern, trebuie să-ţi asiguri majoritatea în Parlament” Tăriceanu: „Nu ar trebui să-şi imagineze că orice proiect cu care vine dînsa este perfect şi nu mai suportă niciun fel de modificări” Un interviu apărut la începutul acestei săptămîni pe ...
Principalul partid de opoziţie a cerut duminică Guvernului să finalizeze, pînă la începutul sesiunii parlamentare, strategia de postaderare a României sau să-şi asume răspunderea pe acest proiect, susţinînd că lipsa unei strategii postaderare aduce pierderi de opt milioane de euro pe zi din sumele alocate ...
Autorităţile irakiene au adopta măsuri importante de securitate la Bagdad şi în toată ţara, pentru executarea lui Saddam Hussein. Afirmaţia a fost făcută vineri de către directorul de operaţiuni al Ministerului de Interne, generalul Abdul Karim Khalaf. Aceste măsuri de securitate sporite sînt aplicate ...
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) va publica, gratuit, pe pagina sa de Internet, lista firmelor supuse procedurii de insolvenţă, precum şi codul de identificare fiscală şi instanţa judecătorească pe rolul căreia este înregistrat dosarul. Măsura a fost aprobată de Guvern printr-o ...
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, săptămîna trecută, cererea de eliberare formulată de avocaţii fostului preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), Florentin Scaleţchi, în numele clientului lor. Judecătorii au înlocuit măsura arestării preventive cu interdicţia ...
Preşedintele Traian Băsescu a ţinut în mod special să conducă lucrările de ieri ale plenului Consilului Superior Magistraturii (CSM), conform atribuţiilor constituţionale, la şedinţă fiind prezenţi atît ministrul Justiţiei, Monica Macovei, cît şi procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi ...
Procesul în care Florentin Scaleţchi, fostul preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), este judecat pentru opt capete de acuzate a avut, ieri, o nouă înfăţişare pentru judecarea cererii formulate de avocaţii lui Scaleţchi împotriva arestării clientului lor. În urma ...
Potrivit reprezentanţilor Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor (CSA), procedura de soluţionare pe cale amiabilã a accidentelor rutiere uşoare necesitã modificãri legislative. Preşedintele CSA, Angela Toncescu apreciazã cã încã nu au fost aprobate normele ...