Centrul de Afaceri „Marea Neagră” - President din Mangalia găzduieşte, în perioada 11-13 iulie, seminarul cu tema “Descentralizarea finanţelor publice locale: Etape în procesul de finalizare a reformei”, desfăşurat sub auspiciile Federaţiei Autorităţilor Locale din România. La ...
Deputatul democrat de Constanţa, Laurenţiu Mironescu, preşedinte al organizaţiei municipale PD, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că judecătorii Curţii Constituţionale au acceptat pe bună dreptate acţiunea iniţiată de parlamentarii PD şi independenţi împotriva Legii privind Camerele de ...
Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, prezentă la şedinţa de ieri a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), le-a adus la cunoştinţă celor prezenţi, că cinci poliţişti au fost admişi în magistratură pe baza unor documente false. Potrivit Monicăi Macovei, cei cinci ...
Preşedintele Traian Băsescu a preluat ieri frîiele şedinţei săptămînale de guvern, care a durat trei ore şi jumătate. Motivul pentru care şeful statului a ţinut să meargă la întrunirea Executivului nu este clar, dar este uşor de ghicit, ţinînd cont de faptul că Băsescu nu a scăpat pînă acum ...
“Aş vrea să le mulţumesc public unor deputaţi constănţeni care au înţeles importanţa acestei legi, care au înţeles măsura reparatorie. Astfel, vreau să mulţumesc public pentru sprijinul acordat deputatului George Dragomir că a susţinut acest proiect de lege, deputatului Andrian Mihei care s-a ...
Deputaţii PSD de Constanţa Alexandru Mazăre, Corneliu Dida şi Eduard Martin au depus, luni, la Camera Deputaţilor, o interpelare parlamentară adresată ministrului Justiţiei, în care reclamă faptul că, deşi s-a hotărît înfiinţarea unei judecătorii care să deservească zona de sud-vest a judeţului ...
Ministerul Integrării Europene, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei, derulează, în această perioadă, o campanie de conştientizare şi informare a funcţionarilor publici şi populaţiei, intitulată "E.U. nu dau şi nu iau şpagă", cu privire la fenomenul ...
Ministerul Integrării Europene, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei, derulează, în această perioadă, o campanie de conştientizare şi informare a funcţionarilor publici şi populaţiei, intitulată "E.U. nu dau şi nu iau şpagă", cu privire la fenomenul ...
Preşedintele PC, Dan Voiculescu, se va întîlni, la Sinaia, cu liderii din teritoriu, cu parlamentari şi cu miniştri ai partidului, pentru a hotărî asupra menţinerii protocolului cu Coaliţia şi o eventuală ieşire de la guvernare. Aşa cum a anunţat în urmă cu o săptămînă, Voiculescu va avea vineri ...
Procurorii anticorupţie au reluat cercetările în dosarul "Flota", în care sînt inculpate 80 de persoane, printre care şi preşedintele Traian Băsescu, dispunînd realizarea unei noi expertize financiar contabile, după ce s-a constatat că cea efectuată iniţial ar fi falsă. Trei dintre inculpaţi, respectiv ...
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susţine că numirea procurorului general la propunerea ministrului de Justiţie reprezintă o imixtiune a politicului în actul de justiţie. Punctul de vedere al CSM survine votului din Camera Deputaţilor pe propunerea de modificare a procedurii de numire în funcţiile de ...
Reprezentanţii opoziţiei şi cei ai PC şi UDMR au susţinut, luni, în Camera Deputaţilor, o iniţiativă legislativă a senatorului UDMR Gyorgy Frunda, prin care procurorul general şi adjuncţii lui ar trebui numiţi de şeful statului, la propunerea CSM şi nu a ministrului Justiţiei, cum este în prezent ...
Deputaţii au adoptat, ieri, cu 137 voturi "pentru", 99 "împotrivă" şi 11 abţineri, Legea Camerelor de Comerţ şi Industrie, care prevede, în principal, trecerea Registrului Comerţului (RC) din subordinea Ministerului Justiţiei (MJ), în administrarea Camerelor de Comerţ. Potrivit acestei legi, camerele de ...
Într-un context politic tensionat, marcat de conflictul dintre Palatele Cotroceni şi Victoria şi de posibilitatea ieşirii de la guvernare a PC, Traian Băsescu a ţinut ieri primul său discurs de la preluarea mandatului de preşedinte în plenul reunit al Parlamentului. La şedinţă au participat 387 din cei 468 ...
Deputaţii au adoptat, pe articole, Legea Camerelor de Comerţ şi Industrie din România, votînd favorabil articolul prin care Oficiul Registrului Comerţului trece din subordinea Ministerului Justiţiei în administrarea Camerelor de Comerţ. La dezbaterile asupra proiectului de lege, PNL, UDMR şi PRM au susţinut ...
PSD va depune, săptămîna viitoare, o moţiune simplă pe tema Sănătăţii şi împotriva ministrului Eugen Nicolăescu. Deputatul PSD Ovidiu Brînzan unul dintre iniţiatorii moţiunii, a declarat, ieri, că va fi începută o campanie de strîngere de semnături în toată ţara, pentru demiterea lui ...