Deputatul UDMR Marko Attila Gabor a fost condamnat definitiv, ieri, la trei ani de închisoare cu suspendare în procesul în care este judecat pentru abuz în serviciu într-un dosar privind restituirea unor imobile, după ce inițial fusese condamnat la aceeași pedeapsă, dar cu executare. Astfel, Curtea de ...
Procurorul general Tiberiu Nițu a transmis ministrului Justiției referatul DNA pentru a solicita încuviințarea arestării preventive a deputaților Cătălin Teodorescu și Marko Attila, acuzați de abuz în serviciu în dosarul în care este implicată și fosta șefă a DIICOT ...
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a încheiat, astăzi, după o oră şi jumătate, pe agenda întâlnirii aflându-se, între altele, propunerile de buget ale instituţiilor din domeniul securităţii naţionale pe anul 2015. Şedinţa CSAT a fost condusă de ...
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Mina Andreeva, a anunțat, ieri, că raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România va fi publicat la începutul anului 2015, însă ea a recunoscut că nu a fost stabilită o dată exactă. Oficialul european a precizat că situaţia va fi ...
România este zguduită de un mega-scandal de corupție, în care sunt implicați oameni aflați atât în imediata apropiere a actualului șef de stat - Traian Băsescu, cât și în jurul Elenei Udrea. Este vorba de un dosar de despăgubiri în care statul ar fi prejudiciat cu 62 de milioane de ...
Bogdan Aurescu a depus, în această seară, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni. La eveniment au participat preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, preşedintele ...
Președintele Traian Băsescu a semnat, astăzi, decretul de eliberare din funcție a procurorului-șef al DIICOT, Alina Bica , în urma demisiei acesteia din funcţie. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, președintele ”a semnat decretul privind eliberare din ...
Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean a fost adusă astăzi la DNA cu mandat, pentru a fi audiată în dosarul în care este acuzată şi Alina Bica, privind despăgubirile pentru un teren supraevaluat cu 61 de milioane de euro, aprobate în 2011, când Dumitrean era preşedintele Comisiei ...
Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se întruneşte, mâine dimineaţă, pentru a decide privind suspendarea Alinei Bica din magistratură şi pentru a lua act de demisia acesteia de la DIICOT, au declarat oficiali din Consiliu. Suspendarea Alinei Bica din magistratură va ...
Guvernul israelian a votat astăzi în favoarea unui proiect de lege controversat privind consolidarea caracterului evreiesc al statului Israel, în detrimentul caracterului său democratic, aşa cum susţin criticii săi, relatează AFP. Paisprezece miniştri - din totalul de 22 ai Guvernului - au ...
Alina Bica, șefa DIICOT, ar fi fost luată, joi, cu mandat de aducere de pe stradă, pentru a fi audiată la sediul DNA, potrivit unor surse DC News. Din câte se pare Alina Bica ar fi acuzată de abuz în serviciu. Alina Bica a fost numită la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de ...
Alina Bica, procurorul şef al DIICTOT, a fost reţinută pentru 24 de ore de procurorii DNA, fiind acuzată de abuz în serviciu. Alina Bica este urmărită penal într-un dosar privind fapte de corupţie în legătură cu favorizarea omului de afaceri Gheorghe Stelian, un apropiat ...
Plenul Senatului a avizat, ieri, începerea urmăririi penale în cazul senatorilor Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu, după două ore de discuții aprinse. În cazul Ecaterinei Andronescu au fost exprimate 73 de voturi pentru începerea urmăririi penale a DNA și 72 împotriva cererii ...
Camera Deputaţilor a aprobat, ieri, cu 274 voturi "pentru" şi 55 "împotrivă", cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă. Votul a fost secret, cu bile. În 27 octombrie, deputaţii nu au reuşit să se pronunţe prin vot ...
Camera Deputaţilor a aprobat, astăzi, cu 274 voturi "pentru" şi 55 "împotrivă", cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă. În 27 octombrie, deputaţii nu au reuşit să se pronunţe prin vot asupra cererii de ...
Proiectul legii amnistiei şi graţierii va intra, astăzi, în dezbaterea Camerei Deputaţilor, urmând să fie supusă votului final al plenului acestui for legislativ în cursul zilei de miercuri, potrivit deciziei liderilor grupurilor parlamentare. „Am decis împreună, în ...