Liderul PSD Adrian Năstase, a declarat, ieri, la Parlament, în legătură cu cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Adrian Severin, că acesta trebuie să vadă dacă dosarul “se încadrează până la urmă în elementele prevăzute de Codul Penal din România”. Preşedintele Consiliului Naţional ...
Senatul nu a reuşit, ieri, nici să aprobe, dar nici să respingă, Legea de aprobare a OUG nr. 10/2011, prin care se abrogă articolul din Legea avocaţilor ce prevede că „avocatul nu răspunde penal pentru recomandările şi opiniile profesionale pe care le comunică clientului său şi nici pentru actele ...
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) solicită ridicarea imunităţii parlamentarului Adrian Severin, acuzat de corupţie. Cererea a fost înaintată către Parlamentul European (PE). “DNA a trimis astăzi, 5 aprilie 2011, ministrului Justiţiei, domnul Cătălin Predoiu, solicitarea de ridicare a ...
Elveţia Avalanşă ucigaşă Trei schiori germani au fost ucişi ieri, de o avalanşă, în sudul Elveţiei. Este al doilea accident de acest fel soldat cu victime din rândul turişitlor străini, înregistrat în mai puţin de o săptămână, în Elveţia. Victimele făceau parte dintr-o echipă de şapte ...
Un sondaj realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde pentru Jurnalul Naţional în perioada 19-27 martie 2011 relevă date dezastruoase pentru guvernare: pentru 87% dintre români, direcţia în care mergem este una greşită, actualul Guvern este văzut ca fiind corupt şi a atins cote foarte ...
Ministerul Justiţiei a adresat, ieri, pe cale diplomatică, o corepondenţă autorităţilor argentiniene, prin care revine cu solicitarea de informaţii referitoare la cazul unui cetăţean român care a murit în luna ianuarie, într-un incendiu dintr-un penitenciar din Argentina. Potrivit reprezentanţilor ...
La începutul acestei săptămâni, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a găsit de cuviinţă să solicite Camerei Deputaţilor urgentarea adoptării Proiectului de Lege pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr ...
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, ieri, dislocarea şi operarea pe aerodromuri din România a unor aeronave ale forţelor aeriene ale SUA, pentru realimentare în aer. „În cadrul şedinţei s-a analizat dislocarea şi operarea pe aerodromuri din România a unor aeronave ale forţelor aeriene ale ...
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, solicită Camerei Deputaţilor urgentarea adoptării legilor de punere în aplicare a codurilor civil şi penal. În scrisoarea transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Predoiu subliniază că adoptarea legilor de punere în aplicare a codurilor reprezintă o condiţie ...
Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) au solicitat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) să intervină pentru a putea obţine energie ieftină de la Hidroelectrica sau Nuclearelectrica necesară irigaţiilor din acest an, potrivit unui comunicat emis ieri de MADR. Astfel ...
Deputaţii comunişti au acuzat, ieri, Partidul Liberal şi Partidul Democrat că au fost finanţate, în campania electorală din 2010, de regimul lui Muammar Gaddafi, după ce la începutul lunii martie au cerut explicaţii în legătură cu o vizită a fiului liderului libian în R. Moldova. La 4 martie, deputaţii ...
Fostul ministru al Tineretului Monica Iacob-Ridzi s-a prezentat, ieri, la DNA. La ieşire, ea a declarat că a fost chemată pentru a i se aduce la cunoştinţă că, începând de săptămâna viitoare, va avea acces la dosarul în care este urmărită penal pentru fapte de corupţie. Amintim că deputaţii au ...
Avocatul care îl apără pe Omar Hayssam în procesul în care acesta este acuzat de înşelarea mai multor firme de leasing cu capete de tractor Volvo, pe care le-a exportat cu acte false în Siria şi Egipt, a susţinut, ieri, că Hayssam este încarcerat într-o închisoare din Siria. Ion Cazacu a afirmat că ...
Ministerul Justiţiei (MJ) a obţinut finanţare europeană pentru implementarea a două proiecte având drept obiectiv promovarea medierii în cauzele cu elemente de extraneitate şi formarea profesională a magistraţilor în materia dreptului comunitar. Proiectele, finanţate prin Programul „Justiţie ...
Angajaţii din ministere au primit anul trecut sporuri salariale şi stimulente financiare în sumă totală de peste 460 milioane lei (mai mult de 110 milioane euro), pentru “condiţii vătămătoare” de muncă, pentru activitate de noapte sau pentru “expunere” la câmpuri electromagnetice de ...
Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, deputatul Daniel Buda, propune introducerea unor complete mobile de judecători ca alternativă la desfiinţarea unor instanţe. El spune că, în acest fel, justiţia va demostra că este mai aproape de cetăţean. Buda a declarat, ieri, într-o conferinţă de ...