Guvernul a abrogat, ieri, prin ordonanţă de urgenţă, prevederea legală care permite în prezent avocaţilor să nu răspundă penal pentru recomandări şi opinii profesionale sau acte juridice propuse clienţilor, dacă acestea sunt puse în practică de client şi sunt prevăzute de legea penală. Prin această ...
CEHIA Accident feroviar O femeie a murit şi alte 20 de persoane au fost rănite, ieri dimineaţă, în coliziunea dintre un tren de călători şi un tren de marfă, în sudul Cehiei, au anunţat echipele de intervenţie. Accidentul s-a produs în jurul orei locale 8.30, în timp ce trenul de pasageri părăsea ...
Ca urmare a sesizărilor înaintate de mai mulţi primari din judeţ, senatorul PSD de Constanţa Nicolae Moga i-a adresat o interpelare ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, căruia i-a cerut „lămuriri” cu privire la reanalizarea proiectului de lege înaintat Parlamentului României în decembrie ...
OFERTA CESENEI PENTRU MUTU, RESPINSĂ Oficialii clubului AC Fiorentina au respins, ieri, o ultimă ofertă făcută de conducătorii grupării Cesena pentru atacantul român Adrian Mutu, informează site-ul violanews.com. Conform sursei citate, oferta a fost refuzată pe motiv că este prea mică. Mutu a fost scos ...
AFGANISTAN Atentat la supermarket Cel puţin opt persoane, între care trei străini, au fost ucise vineri, într-un atentat sinucigaş comis într-un supermarket din Kabul foarte frecventat de occidentali, atacul fiind revendicat de talibani. Există străini printre victime, există şi un copil şi femei, iar ...
GENOCID. „În armată greşeşti o singură dată“, aceasta este o zicală folosită de cei care îi duc pentru prima dată pe soldaţi în poligon. Chiar dacă iau acest proverb mai mult în glumă, viaţa din armată îi învaţă apoi să respecte cu stricteţe acest cod. Peste tot sunt cruci în ...
Justiţia tunisiană a emis un mandat internaţional de arestare pentru fostul cuplu prezidențial. Președintele Zine El Abidine Ben Ali, refugiat în Arabia Saudită, şi soţia sa sunt căutaţi de autorităţile de la Tunis. Fostul dictator este acuzat de furt de proprietate şi transfer illegal de valută ...
Guvernul modifică legi pe bandă rulantă. Nu o dată, portocalii au adăugat sau au scos după bunul plac, articole la anumite legi, aşa cum le-au dictat interesele. Situaţia a devenit deja un obicei şi mai grav este în şirul modificărilor întreprinse de portocalii se regăsesc şi articole din legile ...
ULTIMUL ACT. Fostul preşedinte al Tribunalului Constanţa, Doina Drăguinea, mai are un pas până când va primi confirmarea excluderii sale definitive din magistratură. La sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a pus în discuţie, în Plen, eliberarea din funcţie a ...
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, ieri, că în România nu se poate vorbi despre o justiţie europeană atât timp cât există cauze care depăşesc un an până la soluţionarea în prima instanţă. El a spus că Ministerul Justiţiei (MJ) este pregătit să ajute Consiliul Superior al ...
Curtea Constituţională (CC) a decis, ieri, amânarea soluţionării contestaţiei a 30 de senatori PDL privind validarea listei membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), aleşi de judecători şi procurori pentru un mandat de şase ani, începând cu ianuarie 2011. Următoarea înfăţişare va fi pe 25 ...
Consiliul Naţional de Integritate (CNI) a stabilit, ieri, componenţa noii Comisii de evaluare, a cărei misiune va fi analizarea eventualelor nereguli săvârşite de personalul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Preşedintele Cynthia Curt a propus ca din Comisia de evaluare a CNI să facă parte Simona Maya ...
Preşedintele UGIR-1930, Cezar Corîci, susţine că ministrul Muncii, Ioan Botiş a propus, ieri, sindicatelor şi patronatelor desfiinţarea contractelor colective de muncă la nivel naţional şi de ramură. Cezar Corîci a precizat că sindicatele şi patronatele nu au fost de acord cu propunerea ministrului ...
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut, la sfârşitul săptămânii, o întâlnire cu preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR), avocatul Gheorghe Florea, şi cu preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Arin Stănescu. Reuniunea a avut ...
Parlamentul R. Moldova a votat, vineri, componenţa noului Guvern condus de premierul Vlad Filat. Noul Guvern a fost aprobat prin voturile parlamentarilor Alianţei pentru Integrare Europeană, în timp ce deputaţii Partidului Comuniştilor (PCRM) nu au participat la vot, criticând dur programul de activitate al ...
Ministerul Justiţiei a obţinut finanţare europeană în vederea modernizării portalului instanţelor de judecată din România prin programul e-justiţie gestionat de Comisia Europeană, suma pentru program fiind de 632.300 de euro, iar CE achită 80% din ea. \"Iniţiativa e-justiţie are ca obiectiv crearea de ...