Una dintre televiziunile comerciale din România prezenta ieri o ştire despre sistemul de învăţământ. Era vorba despre unităţile şcolare private, unde părinţii plătesc sume consistente pentru educaţia copiilor. Printre cazurile prezentate se regăsea şi o grădiniţă din Bucureşti, unde educatoarele au ...
Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă a realizat şi distribuit în vara acestui an trei publicaţii realizate în premieră: Catalogul habitatelor, speciilor şi siturilor „Natura 2000 în România“, Albumul „Natura 2000 în România“ şi Agenda de birou „Natura 2000 pe anii ...
GARANŢIE DE MEDIU Despre proiectul Roşia Montană au vorbit foarte mult politicieni şi ecologişti, dar foarte puţin cei care sunt afectaţi direct de începerea sau sistarea mineritului în zonă. Scandalul din ultimele săptămâni pe tema exploatării miniere de la Roşia Montană a avut, am putea spune, un ...
Premierul Victor Ponta a semnat miercuri deciziile de eliberare din funcţie a trei dintre cei patru secretari de Stat din cadrul Ministerului Mediului, respectiv Ionuţ-Ciprian Iuga, Puiu Gelu şi Elena Dumitru. Potrivit deciziilor publicate în „Monitorul Oficial“, doar Elena Dumitru a fost eliberată ...
EVALUARE După evenimentele nefericite petrecute ieri la Galaţi, când aproape zece oameni şi-au pierdut viaţa din cauza inundaţiilor, vicepremierul Liviu Dragnea a solicitat ministrului Mediului, Rovana Plumb, şi ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, să fie realizate simulări ...
Ministrul Rovana Plumb a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că susţine timbrul de mediu prin care cumpărătorii de autoturisme sunt obligaţi să achite în contul Administraţiei de Mediu diverse sume în funcţie de vechimea şi motorizarea autovehiculelor, chiar dacă nu cunoaşte în ce măsură ...
Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Social-Democrate (OFSD), este aşteptată, în perioada 7-8 septembrie, în Bihor, cu ocazia alegerilor din cadrul filialei judeţene a OFSD. Potrivit preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, Rovana Plumb este ...
Primul program-pilot de colectare a inhalatoarelor folosite direct de la pacienţi a fost lansat ieri la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“. Programul are în vedere reducerea impactului de mediu provocat de depozitarea în natură a acestor deşeuri medicale cu potenţial poluator şi este ...
La sfârşitul anului viitor, constănţenii care locuiesc pe bulevardul 1 Mai vor beneficia de o nouă reţea de apă potabilă. Reabilitarea arterei face parte din proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa - Ilfov”, demarat de SC RAJA SA ...
Propunerile Ministerului Mediului care modifică OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice sunt nocive şi surprinzătoare, fiind de natură să submineze progresele certe înregistrate de România în ultimii ani în privinţa conformării ...
Primarul comunei Cogealac, Gheorghe Alexa, a declarat că primăria va cere Ministerului Mediului aprobarea finanţării unui proiect pentru construirea unei turbine eoliene, care va fi suficientă pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a pompelor de apă, a iluminatului public şi a unor instituţii ...
SĂGEŢI BĂSISTE Portofoliul Transporturilor şi-a găsit, în sfârşit, ocupantul în persoana europarlamentarului PNL Ramona Mănescu. În ultima lună, termen pe care preşedintele Traian Băsescu l-a oferit USL pentru a nominaliza pe altcineva în locul lui Ovidiu Silaghi, Ministerul Transporturilor a făcut ...
Peste 500 de posturi vor fi desfiinţate în Ministerul Mediului şi Structurilor Climatice (MMSC) şi instituţiile din subordine, în timp ce la Administraţia „Apele Române“, aflată sub autoritatea ministerului, urmează să fie desfiinţate alte aproape 400 de posturi. Potrivit Hotărârii de Guvern ...
Organizarea de sesiuni de vânătoare în România de către firme româneşti sau străine este ilegală, dreptul legal al acestora fiind doar de a intermedia relaţiile dintre vânători şi gestionarul fondului cinegetic, a menţionat, ieri, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), ca răspuns la ...
Numărul posturilor de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va fi redus cu 4%, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 77/2013, ajungând la 193, potrivit unui proiect de Hotărâre, lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului. Prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr ...
Ritmul de braconare a rinocerilor continuă să crească în Africa de Sud, în 2013 fiind ucise 515 animale, îndeosebi pentru alimentarea pieţei asiatice cu coarne, utilizate în medicina tradiţională. Tragicul bilanţ a fost dat publicităţii ieri, de către un înalt oficial din Ministerul Mediului, Fundisile ...