Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a declarat că va propune consilierilor locali, care se vor întruni, marţi, într-o şedinţă extraordinară, aprobarea unui proiect de hotărîre privind împădurirea zonei Cernavodă. Potrivit afirmaţiilor primarului, proiectul va fi finanţat de Ministerul ...
România a derulat în perioada septembrie 2007-august 2009 un studiu amplu despre controlul eroziunii costiere în zona nordică a Mării Negre, pentru care a primit 385.772 dolari de la Agenţia Statelor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, au declarat reprezentanţi ai Ministerului Mediului (MM). „USTDA ...
Înainte de a demara lucrările de asfaltare în mai multe zone din oraş, Primăria Năvodari a pregătit proiecte pentru extinderea şi reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare. În ultima şedinţă de Consiliu Local, aleşii locali din Năvodari au aprobat mai multe proiecte privind indicatorii ...
Autorităţile române vor cere Comisiei Europene (CE) rambursări aferente cheltuielilor cu proiectele de mediu care sînt în curs de derulare de aproximativ 3,06 milioane euro în perioada septembrie-noiembrie 2009, a declarat, ieri, o sursă din cadrul executivului european. „Este vorba de estimări aferente ...
Pachetul de măsuri anticriză propus de Ministerul Mediului conţine introducerea în exceptarea de la plata taxei de poluare a utilajelor cu motoare care respectă normele de poluare şi care circulă rar pe şosele, dar şi pentru maşinile deţinute de persoanele cu handicap, chiar dacă acestea nu au permis ...
Ministerul Mediului propune introducerea de vouchere cu valoarea de 3.800 de lei pentru casarea maşinilor mai vechi de zece ani, numărul maxim de astfel de bonuri ce vor putea fi folosite de acelaşi cumpărător fiind de trei, a informat, ieri, instituţia. Astfel, programul “Rabla” ar putea fi ...
PSD propune reorganizarea SPP, pentru că face “poliţie politică” Liderul grupului parlamentar social-democrat din Cameră, Viorel Hrebenciuc, a declarat, ieri, după reuniunea grupurilor PSD şi PC, că formaţiunea sa va propune, în cadrul a două proiecte de legi, reorganizarea SPP şi STS ...
Guvernul a efectuat, sîmbătă, a doua rectificare bugetară din acest an, după ce Fondul Monetar Internaţional a fost de acord cu o creştere a deficitului bugetar la 7,3% în 2009, de la proiecţia anterioară de 4,6%, negociată în martie pentru acordul încheiat de autorităţi cu instituţia financiară ...
Ediţia din acest an a Class One Romanian Grand Prix a adus la Mamaia, pentru al treilea an consecutiv, atmosfera incendiară a competiţiilor nautice de înalt nivel. În plus, sîmbătă am asistat şi la o spectaculoasă răsturnare a ambarcaţiunii Maritimo 12, care, la jumătatea cursei, s-a întors “cu ...
Problema plajelor şi a gropilor de gunoi a fost din nou ridicată de ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, prezent, la acest sfîrşit de săptămînă, pe litoral. În ceea ce priveşte plajele, Nicolae Nemirschi a declarat că a încercat să pună în aplicare propunerea de trecere a plajelor în proprietatea ...
Hotelul Malibu din staţiunea Mamaia a găzduit, vineri, prima zi a lucrărilor Adunării Generale a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), la care au participat vice-prim ministrul Dan Nica, ministru Dezvoltării, Vasile Blaga, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi ministrul ...
Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a anunţat, ieri, că în ultima etapă din acest an a programului Rabla pot fi solicitate finanţări pentru 28.500 de maşini, intenţia autorităţilor vizînd în continuare scoaterea din circulaţie a 60.000 de autovehicule cu o vechime mai mare de 10 ani. Etapa a treia a ...
Producătorii auto vor acoperi costurile predării sau preluării maşinilor scoase din uz şi vor trebui să conceapă şi să construiască maşini noi prin reutilizarea unor materiale şi componente de la vehiculele scoase din uz, potrivit unui proiect de HG publicat, vineri, de Ministerul Mediului. Proiectul de ...
Premierul Emil Boc le-a explicat ieri miniştrilor prezenţi la şedinţa Guvernului că “procedura angajării răspunderii Guvernului are mai multe etape. Are etapa în care Guvernul decide asumarea răspunderii, după care proiectul se trimite la Parlament, acolo urmează un interval în care parlamentarii pot ...
În cursul zilei de ieri au avut loc două evenimente de importanţă majoră pentru activitatea de căutare şi salvare de vieţi omeneşti pe mare, precum şi pentru răspunsul şi cooperarea în caz de poluare maritimă cu hibrocarburi, şi anume Exerciţiul Naţional SAR (căutare şi salvare de vieţi omeneşti) ...
Incendiile care s-au declanşat, vineri seara, în nord-estul Atenei erau stinse marţi, după ce au devastat aproximativ 20.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole, dar flăcările continuau să ardă în alte regiuni din Grecia, au anunţat pompierii. Pompierii rămîn însă mobilizaţi, pentru a opri o ...