Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) consideră ilegală greva de avertisment declanşată luni de către membrii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP). “Revendicările protestatarilor, înaintate la MMFPS în data de 26 februarie, au în vedere modificarea unor acte normative sau adoptarea unor reglementări noi în domeniu, ceea ce, din punct de vedere legal, nu poate constitui temei juridic de declanşare a unui conflict de interes, cu atît mai puţin a unei greve“, arată MMFPS. Reprezentanţii MMFPS subliniază faptul că organizatorii acţiunii de protest nu au respectat procedura de sesizare şi derulare a unui conflict de interese care poate fi finalizat cu acţiuni greviste. “Aceasta este şi cauza pentru care participarea la acţiune a fost cu mult sub numărul de 25.000 de salariaţi pe care l-au anunţat reprezentanţii SNFP. Din datele comunicate de Direcţiile de Muncă şi Protecţie Socială, Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă şi Inspectoratele Teritoriale de Muncă, la nivelul întregii ţări au participat la acţiunea grevistă mai puţin de 1.000 de sindicalişti\", potrivit sursei citate. Liderul SNFP, Sebastian Oprescu, spunea că peste 25.000 de funcţionari din 350 de instituţii publice au participat la greva de avertisment, precizînd că, dacă solicitările nu vor fi rezolvate, din 9 martie, aceştia vor intra în grevă generală. Reamintim că, numai la Constanţa, au încetat lucrul 200 de sindicalişti. O parte dintre aceştia însă, respectiv cei de la Casa de Pensii, au renunţat la acţiunea de protest după numai o oră (lucrul trebuia să înceteze pe durata a două ore), din cauza cozilor care se formaseră la ghişee. Referitor la acest fapt, liderul SNFP a declarat: “Modul în care au reacţionat sindicaliştii de la Casa de Pensii Constanţa, în urma presiunilor făcute de pensionari, ne onorează, iar Biroul Executiv se solidarizează cu liderii SNFP Constanţa întrucît protestul nostru este antiguvernamental şi nu antisocial“. “Greva de avertisment a arătat, categoric, că măsurile guvernamentale sînt exagerate şi vor afecta negativ calitatea serviciilor publice oferite de stat populaţiei“, a mai spus Oprescu. Sindicaliştii cer alocarea sumelor aferente drepturilor salariale ale funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică, inclusiv plata orelor suplimentare efectuate din dispoziţiile şefilor de instituţii şi a sporurilor aferente condiţiilor vătămătoare sau specifice, protecţia juridică a funcţionarilor publici din instituţiile de control şi începerea negocierilor privind încheierea Acordului şi Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.