Eugen Teodorovici şi Marius Nica au depus, ieri, jurământul de învestitură în calitate de miniştri ai Finanţelor, respectiv Fondurilor Europene, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, la care au fost prezenţi şi premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două ...
Scara normală a valorilor din sistemul de salarizare bugetară trebuie rearanjată, deoarece nu este normal ca preşedintele ţării, prim-ministrul, preşedinţii Camerelor parlamentare să câştige mai puţin decât un angajat dintr-o instituţie militarizată sau companie de stat, a afirmat premierul ...
Eugen Teodorovici şi Marius Nica au depus, în această dimineață, jurămintele de învestitură în calitate de miniştri ai Finanţelor, respectiv Fondurilor Europene, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, la care au fost prezenţi şi premierul Victor Ponta ...
Eugen Teodorovici va fi ministru al Finanţelor, iar funcţia acestuia de ministru al Fondurilor Europene va fi preluată de Marius Nica, până în prezent secretar general al Ministerului Muncii. Anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta, care a precizat că propunerile au fost acceptate de ...
Eugen Teodorovici va fi ministru al Finanţelor, iar funcţia acestuia de ministru al Fondurilor Europene va fi preluată de Marius Nica, până în prezent secretar general al Ministerului Muncii, a anunţat premierul Victor Ponta, precizând că propunerile au fost acceptate de preşedintele Klaus ...
NU MAI E MULT Abia în 2018 sau 2019 vom avea și noi un salariu minim comparabil cu cel din țările dezvoltate ale Uniunii Europene, după ce, în prealabil, vor avea loc mai multe creșteri succesive, spune ministrul Muncii, Rovana Plumb. Prima majorare este programată chiar în acest ...
Cel puţin 45 dintre pasagerii avionului Airbus 320 al companiei Germanwings care s-a prăbuşit astăzi în sudul Franţei au nume spaniole, au anunţat surse din cadrul Guvernului de la Madrid, citate de El Mundo, în ediţia electronică. Pentru moment nu s-a putut stabili dacă aceste persoane sunt de ...
Federaţia ”Sanitas” ameninţă cu declanşarea unor proteste dacă până la 1 aprilie nu vor fi găsite soluţii pentru creşterea veniturilor tuturor salariaţilor din Sănătate, solicitând şi noi regulamente de acordare a sporurilor şi corectarea inechităţilor cauzate de suprapunerea ...
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, consideră că noul Cod Fiscal este un instrument prin care se vor putea crea cel puțin 500.000 de locuri de muncă în următorii cinci ani. „PSD și-a asumat două misiuni fundamentale - crearea de locuri de muncă și combaterea sărăciei. Noul Cod Fiscal e ...
Chiar dacă nu s-a mai discutat nimic concret despre descentralizare în ultima perioadă, asta nu înseamnă că Guvernul a renunțat la idee. Asta spune ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, care a declarat, vineri, că a trimis la Cotroceni și ...
Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea a declarat, astăzi, că se va întâlni, luni cu ministrul Muncii, Rovana Plumb, pentru a finaliza proiectul salarizării în administraţia publică, arătând că ”toată lumea vrea să plece din administraţie, pentru că nu mai vrea să ...
Alocația de stat pentru copii a devenit motiv de gâlceavă politică între premierul Victor Ponta și co-președintele PNL Alina Gorghiu. Dovedind că nu știe cât primește un copil în prezent de la stat, Gorghiu a afirmat, într-o emisiune TV, că alocația ...
Transportatorii români protestează, astăzi, la ambasadele Franței și Germaniei faţă de decizia celor două state de a impune un salariu minim șoferilor profesioniști străini care tranzitează cele două țări, apreciind că măsura va determina creșterea costurilor pentru ...
Atrași de mirajul unor câștiguri mult mai mari decât în țară, tot mai mulți români aleg să meargă la lucru în străinătate. Firmele de recrutare și de intermediere a angajărilor peste hotare promit salarii foarte mari și plecări rapide în diverse ...
Camera Deputaţilor a respins, astăzi, moţiunea simplă iniţiată de PNL şi intitulată "PSD guvernează la negru. Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean!", cu 111 voturi ”pentru”, 192 împotrivă și 20 de abţineri. Moţiunea fusese iniţiată de 109 de ...
Peste 29.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţene din 38 de judeţe ale ţării și din București vor face, mâine, timp de două ore și jumătate, grevă de avertisment, solicitând acordarea tichetelor de masă şi creşteri salariale. Vicepreședintele Federaţiei Naţionale ...