În premieră, familiile copiilor cu autism vor fi ajutate. Secretarul Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, dr. Florin Buicu, a declarat, ieri, că a fost adoptată în plen completarea şi modificarea Legii nr.151/2010, în care a fost cuprinsă şi prevederea referitoare la decontarea de ...
Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) nu văd cu ochi buni forma proiectului de lege propusă de Ministerul Muncii, privind stagiile. Preşedintele ANOSR, Mihai Dragoş, consideră că iniţiativa nu oferă o recunoaştere relevantă a stagiului ca formă didactică ...
După toate problemele întâmpinate de persoanele cu handicap în vederea obţinerii certificatelor care să ateste bolile de care suferă, autorităţile au decis să ia o măsura pentru a ameliora această situaţie şi să vină în ajutorul suferinzilor. Autorităţile vor ca toate „cozile umilinţei” ...
Copii cu dizabilităţi? Ne aducem aminte de ei din când în când... Nu este o greşeală de tipar, este purul adevăr. Din când în când mai apare câte un bilanţ, câte un studiu sau vreo dare de seamă şi toată lumea cade pe gânduri, căinând pe bieţii copii şi pe părinţii lor... Momentul o dată ...
CAMPANIE Dintre toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene (UE), România a fost „repetenta clasei” în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune, având, potrivit statisticilor, cel mai mic (aproximativ 10% - n.r.) grad de absorbţie pentru perioada 2007 - 2013. Însă actualii ...
Analizând declaraţiile de avere ale membrilor cabinetului Ponta aflăm că miniştrii PSD sunt de trei ori mai bogaţi decât cei liberali. Cei de la PSD stau foarte bine la capitoul terenuri achiziţionate în zone de lux. Social democratul Constantin Niţă conduce detaşat, el având peste 10 hectare în Braşov ...
Deşi a trecut un an de când o nouă lege a adopţiei a intrat în vigoare, care promitea creşterea numărului de copii adoptabili de la 1.500 la 2.500, de la implementarea acesteia nu s-a reuşit creşterea cifrei decât cu... aproximativ 100 de cazuri. Reprezentanţii Oficiului Român pentru Adopţii (ORA) ...
Ministrul german al Muncii, Ursula von der Leyen, a apreciat că liberalizarea pieţei muncii, începând cu 1 ianuarie 2014, nu va conduce la un flux sporit de lucrători români, dar va aduce beneficii economice ambelor ţări, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi ...
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a anunţat, ieri, că ministrul Mariana Câmpeanu face, astăzi, o vizită oficială în Germania, unde va avea o întrevedere bilaterală cu ministrul federal al muncii şi afacerilor sociale, Ursula von der Leyen. Discuţiile celor doi ...
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi UNICEF lansează, astăzi, studiul „Toţi copiii la şcoală până în 2015: iniţiativa globală privind copiii în afara sistemului de educaţie: studiu naţional”, informează reprezentanţii ministerului. La conferinţa de lansare vor participa ministrul ...
Ministerul Muncii va face \"un control fulger\" la toate direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului, fiind verificată activitatea privind evaluarea persoanelor cu handicap, a anunţat, vineri, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, după ce a prezentat neregulile descoperite la DGASPC Prahova ...
Aşa cum anunţa acum câteva zile, Guvernul a avizat, ieri, creşterea cuantumului venitului minim garantat şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei. Conform deciziei, alocaţia va creşte în medie cu 30% de la 1 iulie, respectiv de la 60 lei la 80 lei pentru o familie cu doi copii, iar venitul minim garantat va ...
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, ieri, pentru o agenţie de presă, că “trebuie întreprins ceva” în vederea creşterii alocaţiilor pentru copii, întrucât acestea nu au mai fost mărite din anul 2008. “Alocaţiile copiilor nu au crescut din 2008 şi trebuie să întreprindem ceva ...
Veşti pe frontul salarizării românilor! Se măreşte venitul minim garantat ca să avem de unde plăti liberalizarea în sectorul energetic! Astfel, venitul minim garantat va fi majorat cu aproximativ 8,5% din luna iulie şi cu diferenţa până la 4,5% de la 1 ianuarie 2014. Suma necesară acoperirii acestei ...
Execuţia bugetului asigurărilor pentru şomaj, la 31 decembrie 2012, a înregistrat un excedent de 155,78 milioane lei, potrivit informaţiilor date publicităţii de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). „Veniturile totale ale bugetului asigurărilor pentru ...
GRECIA Tragedie maritimă Doi marinari sirieni au fost găsiţi morţi, iar alţi opt sunt căutaţi, după coliziunea navei lor, Piri Reis, ce se deplasa sub pavilionul insulelor Cook, cu o alta, în largul coastelor de sud-vest ale Peninsulei Peloponez, a anunţat, ieri, Ministerul grec al Marinei Comerciale ...