Comisia de Muncă din Senat a sesizat Guvernul asupra unor neconcordanţe între motivaţie şi legea cumulului pensiei cu salariul, cerînd să precizeze dacă doreşte suspendarea pensiei integrale sau doar a diferenţei de sumă care depăşeşte plafonul salarial. Practic, Ministerul Muncii susţine menţinerea pensiei nete aflate în plată în condiţiile renunţării la veniturile salariale sau acordarea salariului în condiţiile suspendării integrale a pensiei nete aflate în plată. Totodată, Ministerul Justiţiei a propus şi reexaminarea datei de intrare în vigoare a legii, stabilită pentru 1 iunie 2009, în vederea evitării „eventualelor efecte de retroactivitate”, în condiţiile în care termenul a fost deja depăşit. În luna aprilie, Guvernul a decis, printr-un proiect de lege, să permită cumulul pensiei cu salariul plătit de stat doar în cazul persoanelor care au o pensie netă în limită maximă echivalentă cu salariul mediu brut pe economie, stabilit în prezent la aproximativ 1.700 lei, şi să interzică acest cumul pentru persoanele cu o pensie peste acest plafon.Comisia Naţională de Prognoză indică un salariu mediu brut de 1.693 lei, în 2009, şi de 1.832 lei, pentru 2010. Conform proiectului, pensionarii sînt obligaţi ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, să opteze în scris între suspendarea plăţii sumei pensiei nete aflate în plată care depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie, pe durata exercitării activităţii, sau menţinerea pensiei aflate în plată, în condiţiile încetării raportului de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie.