Curtea Constituţională (CC) a publicat, ieri, motivarea deciziei privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public în legătură cu procedura de urmat în cazul cererilor referitoare la urmărirea penală a foştilor şi actualilor miniştri, pentru fapte comise în timpul mandatelor. Problema care a generat conflictul este, în opinia Curţii, rezultatul refuzului Ministerului Public de a trimite celor două Camere ale Parlamentului documentele deţinute referitoare la posibila începere a urmăririi penale privind membri sau foşti membri ai Guvernului care, la această dată, au şi calitatea de deputat sau de senator. Astfel, Curtea arată că înaintarea sesizării uneia dintre cele trei autorităţi - Cameră, Senat sau Preşedinte - pentru a cere urmărirea penală nu se poate face nici aleatoriu şi nici preferenţial de către Ministerul Public şi aceasta pentru că, în conformitate cu dispoziţiile art. 71, alin. 2 din Constituţie, calitatea de deputat sau de senator este compatibilă cu exercitarea funcţiei de membru al Executivului. Aşa fiind, cumulul calităţii de deputat sau de senator cu cea de membru al Guvernului atrage după sine, în mod firesc, potrivit art. 109, alin. 2, competenţa Camerei Deputaţilor sau a Senatului pentru a cere urmărirea penală, după caz. De aceea, în cazul în care Parchetul ICCJ urmează să sesizeze una dintre cele trei autorităţi pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, soluţia este diferenţiată după cum acesta are sau nu şi calitatea de parlamentar la data solicitării. “În consecinţă, Parchetul trebuie să se adreseze uneia dintre cele trei autorităţi”, se arată în decizia Curţii. În caz contrar, magistraţii Curţii spun că s-ar ajunge la situaţia ca dispoziţiile art. 109, alin (2) din Constituţie să devină inaplicabile în ceea ce priveşte Parlamentul, lăsîndu-se la latitudinea Ministerului Public să decidă, cu de la sine putere, căreia dintre cele trei autorităţi să se adreseze sesizarea. CC a constatat, în 11 martie, existenţa unui conflict juridic între Ministerul Public - Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlament - Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, în legătură cu procedura de urmat în cazul cererilor referitoare la urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai Guvernului pentru faptele comise în exerciţiul funcţiei lor şi care, la data sesizării, au şi calitatea de deputat sau de senator. Ministerul Public este astfel obligat să ceară Parlamentului avizul pentru cercetarea miniştrilor sau foştilor miniştri care au calitatea de parlamentar, atunci cînd demnitarii sînt vizaţi în cadrul unei anchete.