La întâlnirea de la Braşov, de la sfârşitul săptămânii trecute, cu ocazia Zilei Europene a Drepturilor Pacienţilor, reprezentanţii Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), au ajuns la concluzia că drepturile pacienţilor sunt încălcate flagrant, iar tratamentele ...
Computerul Tomograf al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa s-a defectat din nou, fix la o lună după ce a fost reparat. Ca şi până acum, bolnavii care se află în stare critică sunt examinaţi la centrul privat care funcţionează în incinta spitalului şi cu care s-a mai colaborat ...
Peste 70 de spitale de urgenţă şi de psihiatrie din totalul celor 373 de unităţi sanitare cu paturi au fost propuse de Ministerul Sănătăţii (MS) pentru trecerea, de la 1 iulie, la autorităţile locale, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al MS supus dezbaterii publice pe site-ul insituţiei. MS ...
Din această lună, Ministerul Sănătăţii (MS) are prevăzute fonduri de aproape zece milioane de lei pentru plata unor investigaţii care folosesc tehnologie de vârf în oncologie, astfel încât să poată fi urmărită eficacitatea tratamentului administrat bolnavilor, dar şi pentru depistarea unor tumori ...
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a anunţat, ieri, că intenţionează să îmbunătăţească sistemul de donare a sângelui în rândul populaţiei încurajând tot mai mult donarea voluntară, aşa cum se practică în toate ţările UE, dar şi în alte state. Demnitarul a făcut această declaraţie la ...
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut ministrului Sănătăţii ca serviciile de ambulanţă să treacă în subordinea consiliilor judeţene şi aşteaptă să afle ce „motive serioase“ are acesta pentru a refuza descentralizarea acestor servicii. „Eu îl avertizez că ceea ce se ...
Norul de cenuşă care trece pe deasupra României nu constituie un pericol pentru sănătate, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Steinu-Cercel, care spune că în acest caz este valabil primul nivel de alertă din trei posibile. \"Dacă cenuşa asta ajunge la nivelul solului, lumea va ...
Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Cezar Irimia, a anunţat că va începe o campanie de strângere de semnături pentru modificarea legii drepturilor pacienţilor, el pledând pentru constituirea unui sistem de sănătate centrat pe pacient. “În România ...
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a înmânat, sâmbătă, conducerii Centrului Pozitron din Oradea contractul de finanţare a investigaţiilor oncologice încheiat pe anul în curs, în cadrul programului naţional, cu Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS). Potrivit contractului, care este o ...
Proiectul actelor normativ pentru descentralizarea sistemului sanitar, prin care se va finaliza transferul spitalelor către administraţia locală, a intrat de ieri în dezbatere publică, informează Ministerul Sănătăţii (MS). „Prin descentralizare, vom da posibilitatea comunităţii locale să se implice ...
Din cauză că sistemul sanitar nu este informatizat, există „scurgeri importante de resurse financiare”, este de părere ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Demnitarul a declarat că proiectul informatizării este absolut necesar pentru România, care a rămas “cam singurul stat membru al UE în ...
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat că va trebui făcută o analiză de la caz la caz a personalului administrativ care lucrează în sănătate, fiindcă sunt situaţii în care acesta este mai mare decât cel necesar. „În ceea ce priveşte personalul medical, medici, asistenţi, este o lipsă ...
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, l-a demis, ieri, pe directorul general al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare “Cantacuzino”, Radu Iordăchel, planul de măsuri corective şi de remediere a deficienţelor la liniile de producţie ale institutului, pe care şi l-a asumat, nefiind ...
Ministrul Sănătăţii, Atilla Cseke, afirmă că va fi necesară introducerea unui cadru legal pentru un fond de asigurări private şi în România, ceea ce se poate face, însă, abia peste doi-trei ani, deoarece presupune schimbarea totală a mentalităţii în domeniul sanitar în societatea românească ...
Concursul „Sanitarii Pricepuţi” se bucură de o participare numeroasă, astfel că, de această dată, au fost alese două locaţii. Sâmbătă, la ora 10,00, participanţii se vor întrece la Liceul Economic Virgil Madgearu (gazdă pentru licee), dar şi la Muzeul de Marină, din strada Traian (gazdă ...
Preşedintele Federaţiei „Sanitas”, Marius Petcu, a anunţat, ieri, că suspendă acţiunile de protest întrucât au fost mai multe discuţii cu ministrul Sănătăţii în care s-a ajuns la un acord asupra rezolvării unor probleme din sistem. “Am solicitat un acord pentru a asigura stabilitate ...