Ieri, asistenţii medicali din Constanţa şi-au ales colegii care să-i reprezinte în Adunarea Generală şi Biroul Judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (OAMMR), filiala Constanţa. După ce zilele trecute, peste 5.700 de asistenţi medicali din Constanţa, care profesează în ...
Preşedintele Conferinţei Naţionale pentru Stroke, acad. prof. dr. Constantin Popa, a anunţat că accidentul vascular cerebral (AVC) este cel mai frecvent întîlnit din punct de vedere al morbidităţii şi mortalităţii. El a menţionat că România se află pe unul din primele locuri în ţările din UE din ...
Se pare că sistemul medical nu are hibe nu numai pe meleagurile noastre, ci şi în Marea Britanie. Mădălina Benson, o fostă Miss România, a încetat din viaţă la numai 29 de ani în urma unui atac de cord, într-un spital din Regatul Unit, în 2002. Tragedia s-a produs după ce medicii i-au neglijat ...
Medicii de familie au început, ieri, vaccinarea gratuită împotriva gripei a persoanelor cu risc major de îmbolnăvire, în cadrul unei campanii naţionale care se desfăşoară în fiecare an. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii Publice (MSP), în acest an au fost achiziţionate 3,1 milioane de ...
Societatea de Scleroză Multiplă din România (SSMR) a lansat Barometrul European de Scleroză Multiplă, care găseşte ţara noastră pe ultimul loc dintr-un număr de 23 de ţări din UE. România a obţinut 82 de puncte din 270, avînd în vedere că media tuturor ţărilor a fost de 152 de puncte. Potrivit ...
Aşa cum s-a anunţat, reprezentanţii distribuitorilor şi importatorilor de medicamente s-au întîlnit, ieri, cu ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, pentru a discuta despre modalităţile de calcul a preţului la aceste produse, după ce, la întîlnirea avută la finele săptămînii trecute, nu au ...
Importatorii şi distribuitorii de medicamente au ajuns în pragul disperării. După ce au sistat orice livrare de medicamente către spitale şi farmacii, după ce au anunţat că-l vor da în judecată pe ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, ei cer şi intervenţia premierului Călin Popescu Tăriceanu în ...
Încă din prima zi de şcoală a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 651 Ordinul privind Lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor, precum şi principiile care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi, acesta intrînd în vigoare de pe 18 ...
Tony Blair a cerut personal o derogare de la interdicţia privind sponsorizarea curselor de automobilism de către companiile producătoare de tutun, după ce laburiştii au primit o donaţie consistentă de la Bernie Ecclestone, patronul Formulei 1, relatează “The Sunday Times” în ediţia electronică ...
Penibilul a caracterizat şi desfăşurarea ultimei şedinţe extraordinare a Consiliului Local (CL) Năvodari, care a avut loc ieri. Această şedinţă a fost convocată după ce, la începutul săptămînii trecute, consilierii locali PD-L, cărora li s-a adăugat liderul peneliştilor din Năvodari, Jean Paul ...
Reprezentanţii Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România (ADMR) au anunţat că-l vor acţiona în instanţă pe ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu. Ei au iniţiat demersurile legale pentru a-l obliga să reactualizeze preţurile medicamentelor, aşa cum, de altfel, prevede legea ...
Potrivit preşedintelui Colegiului Farmaciştilor din Constanţa, Vasile Rizea, criza de medicamente începe să se acutizeze. „Sînt bolnavi disperaţi că nu-şi găsesc medicamentele de care au nevoie. Am întîlnit oameni care bat şi şapte farmacii pe zi, în căutarea medicamentelor prescrise pe reţete ...
Raportul comisiei desemnate de ministrul Sănătăţii Publice pentru a ancheta cazul femeii din Călineşti, judeţul Argeş - care a decedat în urma unei cezariene din cauza unei infecţii masive - relevă faptul că acel catgut (un tip de aţă chirurgicală - n.r.) utilizat la intervenţie, a fost nesteril ...
Deşi poate părea incredibil, atît cîştigă mulţi dintre salariaţii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP), în frunte cu ministrul Eugen Nicolăescu, care are o indemnizaţie de 78.000 lei. Soţia demnitarului are, pe lîngă salariu, şi o indemnizaţie din activitatea de audit, în total 38.000 lei ...
Preşedintele/director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, dr. Liviu Mocanu, a anunţat că acţiunea de distribuire a taloanelor de sănătate se va finaliza, cel mai probabil în cursul zilei de azi. Zilele trecute, un număr de 68 de primării primiseră deja taloanele, distribuindu-se ...
Distribuitorii de medicamente riscă să-şi piardă autorizaţiile de punere pe piaţă a produselor. Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, este hotărît să lupte în acest fel, asta dacă importatorii şi distribuitorii de medicamente nu-şi păstrează angajamentele şi nu continuă livrările. În ...