Cazul fetiţei de 11 ani, din Neamţ, care a rămas însărcinată după ce a fost violată de unchiul ei, a intrat şi în atenţia ministrului Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, după ce medicii Maternităţii din Iaşi au luat decizia că fetiţa poate păstra sarcina. Demnitarul vrea modificări ...
Chiar dacă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii s-au aşteptat la o concurenţă mai mare, aproximativ 920 de candidaţi au participat la concursul de Rezidenţiat pe post, organizat ieri în Centrul Universitar Bucureşti. Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat pentru specialitatea Medicină, unde au fost ...
În ciuda faptului că actualul ministru al Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, este cel mai longeviv ministru din acest sector, el are curajul să declare că este \"discutabil\" dacă spitalul este sau nu instituţie publică. Oficialul a făcut referire la acuzaţiile potrivit cărora, deşi legea privind ...
În lipsa unui sistem informatic bine pus la punct, în multe dintre cabinetele medicale din ţară, personalul medical are liber la prescrierea medicamentelor în regim compensat şi gratuit, de cele mai multe ori apelînd la diferite metode ilegale. În urma sesizărilor primite la Ministerul Sănătăţii Publice a ...
Peste nouă sute de absolvenţi ai facultăţilor de Medicină şi Farmacie din România s-au înscris pentru examenul de rezidenţiat pe post, care va avea loc, duminică, în Bucureşti. Precizăm că Ministerul Sănătăţii Publice a scos la concurs 702 posturi, majoritatea în zone defavorizate, cum ar fi Moldova ...
Reprezentanţi ai Fondului de Educaţie pentru Romi (REF) şi ai Institutului pentru o Societate Deschisă (OSI), în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii Publice, au lansat un nou program de burse în domeniul medicinei şi farmaciei pentru studenţii de etnie romă din România. Acest program se adresează nevoii ...
Specialiştii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) au importat, în regim de urgenţă, 50.000 de flacoane de heparină sodică. Compania Naţională (CN) „Unifarm” SA a intrat în posesia acestora în data de 4 iunie 2008, dar pentru a putea fi pusă în consum, heparina trebuia supusă unei analize ...
Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive (ANDRAD) a organizat, ieri, la Neptun, o întîlnire cu organizaţiile non-guvernamentale din Constanţa, pe tema depozitării deşeurilor radioactive, precum şi colaborării instituţionale în gospodărirea deşeurilor. Preşedintele ANDRAD, Gheorghe Ioniţă, a ...
Oficialii din Sănătate recunosc că legislaţia în domeniul malpraxisului are o serie de probleme şi că persoanele dezavantajate sînt plătitorii la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Dr. Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) spune că trebuie dată o ...
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (OAMMR) a încheiat primul parteneriat de colaborare cu Universitatea “Lucian Blaga”, din Sibiu, care atestă posibilitatea ca asistenţii medicali, membri ai organizaţiei, să îşi completeze studiile postliceale cu studii universitare ...
Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie, anunţă că astăzi şi mîine temperaturile vor atinge 32 de grade Celsius! Pentru aceste zile, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice recomandă populaţiei să se ferească pe cît posibil de caniculă. Pentru a reduce efectele provocate de ...
Franţa - Ciocniri între tineri şi poliţie Nouă persoane au fost rănite şi 60 de autovehicule incendiate, în noaptea de sîmbătă spre duminică în nord-estul Franţei, în timpul unor ciocniri între tineri şi forţele de ordine, incidente provocate de împuşcarea mortală a unui tînăr. Doi pompieri ...
În pofida interdicţiei autorităţilor, homosexualii ruşi au manifestat, duminică, la Moscova, pentru a denunţa homofobia persistentă în Rusia, fiind atacaţi cu ouă şi acuzaţi de perversitate de către un grup de contramanifestanţi, dintre care unii au fost arestaţi. ”Pederaştilor! Locul vostru ...
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că există mari probleme cu stocurile de heparină (substanţă anticoagulantă naturală, conţinută de către toate ţesuturile organismului, care este indicată pentru acţiunea ei foarte rapidă asupra trombozei - n.r.) din spitale. Ministrul de resort se ...
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă este cea mai mare unitate sanitară cu paturi din judeţ, avînd capacitatea de peste 700 de locuri. Pentru că în spital lucrează medici cu specializări inexistente în spitalele din judeţele limitrofe Constanţei, pacienţii din Tulcea sau Brăila apelează, de asemenea, la ...
Medicii au constatat că diferite afecţiuni, considerate rare în urmă cu zece ani, au devenit din ce în ce mai frecvente. Printre explicaţiile găsite se numără modul de viaţă incorect, alimentaţia bogată în grăsimi, lipsa exerciţiilor fizice, stresul acumulat zi de zi. O afecţiune întîlnită frecvent ...