Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) trebuie să treacă în subordinea Ministerului Sănătăţii (MS), iar Fondul Unic de Asigurări de Sănătate de la Ministerul Finanţelor să treacă în administrarea CNAS, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. El va promova, în perioada următoare, un nou pachet legislativ în sistem prin care urmăreşte eficientizarea mai multor domenii, atât financiar cât şi din domeniul resurselor umane. „Nu este normal şi eficient ca Ministerul Sănătăţii să răspundă de toate problemele din sistem, iar 80% din buget să fie administrat de CNAS. Ar fi mult mai eficientă trecerea CNAS în subordinea sau coordonarea MS, iar Fondul de Sănătate să fie colectat de către CNAS, şi nu de către ANAF”, a spus ministrul. Cseke a adăugat că nu ştie dacă Ministerul de Finanţe şi ANAF ar fi de acord cu această propunere. Ministrul crede că, prin trecerea la Sănătate, fondul va fi administrat mai bine şi va exista o transparenţă totală a cifrelor, atât cele care vizează contribuţia, cât şi utilizarea banilor. “Banii plătiţi pentru Sănătate vor fi cheltuiţi tot în Sănătate, fără intermediar. Nu pot să fac afirmaţia că, în prezent, banii pentru Sănătate sunt folosiţi în alte domenii. Prin noua măsură, MS va deveni ordonator principal de credite pentru administrarea şi gestionarea fondului şi va reprezenta CNAS în relaţiile cu terţii şi pe asiguraţi”, a mai spus Cseke. Potrivit ministrului Cseke, preşedintele CNAS va fi secretar de stat în MS. Proiectul legislativ prevede ca indemnizaţiile comisiilor de experţi să fie reduse de la 10 la 1 la sută din indemnizaţia lunară a preşedintelui CNAS. Totodată, va fi redusă şi componenţa consiliului de administraţie de la 17 la 13 membri, iar aceştia vor primi o indemnizaţie lunară redusă de la 20 la 1 la sută din indemnizaţia preşedintelui CNAS, a adăugat Cseke. În cazul Caselor de asigurări de sănătate judeţene, consiliul de administraţie va avea şapte membri în loc de 11, iar indemnizaţia acestora va scădea de la 20 la 1 la sută din indemnizaţia directorului general al CASJ. Conform noului pachet legislativ, colectarea contribuţiilor se va face de către CNAS, într-un cont.
TREBUIE ANALIZATE BENEFICIILE. La rândul său, preşedintele CNAS, Lucian Duţă, apreciază că trecerea instituţiei în subordinea MS este o problemă de opţiune politică şi că nu contează, în fond, în coordonarea cui este Casa, dar că trebuie analizat dacă acest transfer are efecte asupra calităţii actului medical şi a bolnavilor. „Guvernul României va decide dacă face acest transfer sau nu. În perioada 2002-2004, această măsură a mai fost luată şi nu a avut niciun efect benefic asupra sistemului. Singura consecinţă a trecerii CNAS în subordinea MS a fost o intensă politizare a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a declarat Duţă. El a adăugat că scoaterea CNAS din subordonarea MS a fost cea mai importantă măsură luată în 2005. “Ar trebui să existe argumente cuantificabile, astfel încât, în acest an de criză, să vedem dacă efectele transferului pot fi benefice din punct de vedere financiar pentru sistem. Ar trebui să discutăm problema la nivel macro, care sunt beneficiile asupra sistemului şi dacă poate fi rezolvat deficitul cu care se confruntă CNAS”, a susţinut Duţă. Potrivit preşedintelui CNAS, trebuie văzut ce măsuri ar putea exista pentru eliminarea deficitului. “Nu văd cum acestă măsură va duce la eliminarea deficitului bugetar şi va creşte calitatea actului medical şi a îngrijirii pacienţilor”, a mai spus preşedintele CNAS.