Ministerul Sănătăţii primeşte alocări suplimentare la rectificare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bugetul apare în mod eronat ca fiind diminuat

Ministerul Sănătăţii primeşte alocări suplimentare la rectificare

Sănătate 30 Septembrie 2014 / 00:00 717 accesări

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunțat că va primi, la rectificarea bugetară din această săptămână, alocări suplimentare de 143,8 milioane lei pentru Programele Naţionale de Sănătate, dar şi pentru salariile personalului medical. “Fondurile suplimentare se vor îndrepta către Programe Naţionale de Sănătate, respectiv HIV, oncologie, tuberculoză. De asemenea, vom avea resurse pentru drepturi salariale, dar şi pentru serviciile de ambulanţă. Primim fonduri, nu pierdem. Nu va mai trebui să facem transferuri de echilibrare a Fondului de Sănătate, deoarece a crescut gradul de colectare a veniturilor acestui fond din contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, faţă de nivelul estimat iniţial la elaborarea bugetului pe 2014”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Bugetul MS apare în mod eronat ca fiind diminuat cu 264,6 milioane de lei, potrivit unui comunicat al MS. În realitate, MS îi revin 143,8 milioane de lei (Ministerul Sănătăţii şi Fondul Naţional de Sănătate), iar sumele alocate suplimentar domeniului sănătăţii sunt de 99,7 milioane de lei. ”Din suma totală, MS va aloca 119,4 milioane de lei reprezentând alocări suplimentare destinate Programelor Naţionale de Sănătate (HIV, oncologie, TBC), finanţării drepturilor salariale ale personalului din spitalele aflate în reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale şi activităţii serviciilor de ambulanţă”, se arată în comunicatul MS.



12