Ministerul Transporturilor (MT) va organiza în octombrie, la Bucureşti, o reuniune a miniştrilor de resort din ţările care fac parte din Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), una dintre temele de discuţie vizând proiectul de construcţie a unei autostrăzi în jurul Mării Negre. În acest sens, instituţia va atribui, în baza unei licitaţii, un contract de achiziţie de 172.150 de lei, din care 72.000 lei vor acoperi cheltuieli de cazare. România deţine, în perioada 1 iulie - 31 decembrie, preşedinţia în exerciţiu a OCEMN. La conferinţă vor fi invitaţi, printre alţii, miniştrii transporturilor din statele membre ale organizaţiei (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, R. Moldova, Rusia, Serbia, Turcia şi Ucraina) şi comisarii europeni pentru transporturi şi politică regională.