Master Planul General de Transport va fi finalizat până la 15 aprilie în forma necesară pentru aprobarea fondurilor europene, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor, Dan Şova. "Miza uriaşă a Master Planului General de Transport şi pentru care şi oficialii Comisiei Europene insistă foarte mult este aceea ...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a atras, alaltăieri, atenţia asupra faptului că există operatori portuari care se opun trecerii a încă 13% din acţiunile Ministerului Transportului (MT) către Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa şi care au afaceri şi interese majore să facă asta. Acestea sunt ...
Portul Constanţa a fost, este şi va rămâne una dintre castanele fierbinţi ale României. Focul în care arde respectiva castană are, deloc întâmplător, culoarea galben-portocalie (sic!). Spunem asta pentru că, dacă ştii şi vrei să o scoţi din foc şi faci ceva cu ea, nu te lasă alţii, pentru că ...
”O soluţie ca Ucraina să se liniştească este cedarea teritoriilor străine pe care aceasta le-a obţinut de la Polonia, Ungaria şi România”, a declarat, zilele trecute, politicianul ultranaţionalist rus Vladimir Jirinovski, într-o emisiune de televiziune. ”Aceste două părţi ale Ucrainei ...
În ultimii ani, mesajele transmise de politicieni de la centru şi de către diverşi oameni de afaceri din domeniu par să facă parte dintr-o campanie menită să creeze o falie între municipiul Constanţa şi portul pe care îl găzduieşte. Se încearcă astfel ca, în dezbaterea legată de transferul ...
Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a trimis, în urma solicitării venite de la procurorii PÎCCJ, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituţii în timpul zborului aeronavei care s-a prăbuşit, la 20 ianuarie, în Munţii Apuseni. Pe lângă transcrierea ...
Şoferii care traversează podul Calafat - Vidin sunt obligaţi să cumpere viniete bulgăreşti la preţuri speculative, a declarat de la tribuna Parlamentului bulgar Vetomir Hihov, reprezentant al partidului conservator GERB (opoziţie). La singurul chioşc după intrarea pe teritoriul bulgăresc, vinietele se vând ...
În ciclul “Întâmplări neelucidate” se înscrie şi dispariţia avionului Malaysia Airlines. Lipsa explicaţiilor, declaraţiilor şi informaţiilor lasă deschisă poarta către dimensiunea interpretărilor şi, după cum ştim, acestea sunt infinite. Inexplicabilul a suscitat întotdeauna interes, iar ...
Parlamentarii pregătesc o nouă măsură legislativă prin care se încearcă dinamizarea sectorului privind construcţia autostrăzilor. Plenul Senatului a adoptat, ieri, un proiect guvernamental care forţează marii antreprenori din construcţiile de autostrăzi şi drumuri, care doresc să ia lucrări de la ...
CONSULT... LA CAP O comisie de „medici” politici s-a arătat interesată de un consult gratuit pentru preşedintele PNL, Crin Antonescu, după ce a constatat faptul că liderul liberalilor suferă de amnezie. Aceiaşi „medici” nu exclud posibilitatea ca Antonescu să mimeze amnezia de care dă ...
Malaezia a lansat, ieri, o anchetă pentru terorism, după dispariţia unui avion Boeing 777 al Malaysia Airlines, sâmbătă. Zborul MH370, cu 227 de pasageri de 14 naţionalităţi, între care 153 de chinezi, patru francezi, 38 de malaezieni, şapte indonezieni, şase australieni şi trei americani, a pierdut ...
OK, gata, ne-am săturat! Dar chiar ne-am săturat! După ce a înşelat încrederea a 7,4 milioane de români (adicătelea aceia pe care îi discreditează acum probabil pentru că au fost suficient de proşti încât să creadă în aerele sale antibăsiste), după ce de la “Jos Băsescu” a virat către ...
Constănţenii ar putea plăti mai puţin la întreţinere în iarna 2014 - 2015, pe tranşe de venit. Primarul municipiului, Radu Mazăre, a declarat, ieri, că subvenţia de care beneficiază o parte dintre constănţeni va fi mai mare şi, ca atare, aceştia vor plăti mai puţin. Mai mult decât atât, el a ...
Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine va rămâne în aparatul de lucru al prim-ministrului şi va fi coordonat de un secretar de Stat, nu de un ministru-delegat, ca până în prezent, a anunţat, ieri, premierul Victor Ponta, întrebat dacă acest departament va fi în subordinea ...
PULSUL POLITICII La Palatul Victoria s-a ajuns la un consens. Udemeriştii intră la guvernare, în timp ce grupul minorităţilor naţionale va acorda sprijin parlamentar, fără a intra în Guvern. Ziua a început cu bursa zvonurilor, cu jocul de-a datul în bobi, cu analize pe textul Constituţiei. Mulţi sunt ...
EXEMPLU În ciuda tuturor scepticilor, în cei trei ani de existenţă, formula USL a funcţionat bine spre foarte bine, mai ales la nivel local, acolo unde lupta se dă în planul concret al nevoilor oamenilor. În teritoriu, PSD şi PNL, care au doctrine diametral opuse, au dovedit că pot conlucra foarte bine în ...