Senatorul PSD Sorin Bota a declarat că privatizarea CFR Marfă riscă să fie dezavantajoasă pentru statul român, social-democraţii susţinând stoparea procesului de privatizare al companiilor CFR şi reunirea lor într-un holding. Sorin Bota l-a acuzat pe ministrul Transporturilor Radu Berceanu că este ...
Toţi cei aproximativ 15.000 de angajaţi ai CFR Călători vor intra în şomaj tehnic începând de luni, prin rotaţie, până la sfârşitul anului, astfel că fiecare salariat nu va veni la muncă timp de două luni, a declarat, ieri, directorul general al companiei, Liviu Pescăraşu. În perioada şomajului ...
În ciclul „Ştiaţi că...”, nedumeriri de România, se înscrie şi Coridorul IV pan-european, angajament ferm al României la UE! Ştiţi ce înseamnă acest celebru Coridor IV pan-european? În teorie, reprezintă legătura noastră cu Europa, respectiv cu celelalte Coridoare şi ar trebuie să asigure ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a anunţat, ieri, că până în 10 august se repun în funcţie, în vederea exploatării, tronsoanele de cale ferată Jegălia-Perişoru, Dâlga-Dragoş Vodă şi Săruleşti-Lehliu de pe relaţia Bucureşti-Constanţa. \"Prin redeschiderea celor 34 de km de ...
Reparaţiile a circa 12 kilometri de infrastructură feroviară afectată de inundaţiile din iunie şi iulie pe sectoarele de cale ferată din 10 judeţe vor costa peste 70 milioane lei, a declarat Laurenţiu Ninu, specialist în relaţii publice în cadrul CFR SA. \"Poate vi se pare cam mare suma peste 70.000.000 ...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a finalizat strategia de privatizare a CFR Marfă, precum şi proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea acesteia, urmând ca vânzarea pachetului de acţiuni să aibă loc în urma unei licitaţii cu strigare, potrivit unui comunicat al instituţiei ...
Angajaţii societăţii CFR Marfă - filiala Transport Maritim şi de Coastă CFR Feribot Constanţa au ajuns, din nou, în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile, după ce nu şi-au mai primit salariile din luna mai. „Pe 15 august se fac trei luni de când nu ne-am mai primit salariile. Am mai rămas ...
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, ieri, că privatizarea CFR Marfă se află în stadiul decis anul trecut, iar delegaţia FMI a constatat acest lucru şi a încurajat ministerul să meargă pe această direcţie. „Privatizarea CFR Marfă se află în stadiul pe care l-am decis anul trecut, a ...
Şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, a declarat, ieri, că Ministerul Transporturilor este una dintre instituţiile codaşe la capitolul atragerii de fonduri structurale. Potrivit lui Jeffrey Franks, reprezentanţii instituţiei nu au reuşit să aducă bani europeni ...
ELVEŢIA Româncă la închisoare O femeie din România care în 2008 a furat, împreună cu cumnatul său, în sediul unei bănci din Elveţia, 500.000 de euro de la un om de afaceri, a fost condamnată, vineri, la 12 luni închisoare cu suspendare, informează “Tribune de Geneve”. Eliberată după ce ...
SUA Un român a înghiţit un stick USB Florin Necula, un român judecat în SUA pentru fraudă cu cărţi de credit, l-a lăsat perplex pe judecător, miercuri, când a recunoscut că a distrus o probă importantă, un stick de memorie USB, printr-o metodă inedită - l-a înghiţit. Judecătorul Viktor ...
Centura ocolitoare a municipiului Constanţa va fi gata abia în sezonul estival 2011, dar turiştii vor putea încă din acest an să meargă în sudul litoralului ocolind Constanţa. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a anunţat ieri că drumul respectiv urmează a fi finalizat în luna ...
Din bugetul alocat anul trecut Ministerului Transporturilor au rămas bani! De ce nu s-au cheltuit, în condiţiile în care firmele contractoare se plâng că nu şi-au primit banii? Misterul nu va fi elucidat, dar acum Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) vrea ca Guvernul să realoce, în 2010 şi ...
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) vrea să organizeze, la începutul lunii septembrie, acţiuni de protest în Bucureşti, nemultumită, printre altele, de \"starea dezastruoasă\" a infrastructurii rutiere şi de neplata datoriilor statului către operatorii de transport persoane. Alte nemulţumiri ...
Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP) au reluat, ieri, controlul la porţile de acces în Portul Constanţa. Sindicaliştii au controlat legitimaţiile de muncă şi documentele de acces ale celor care intrau în port, acţiunea având ca scop combaterea muncii la negru. „Din ...
Autorităţile ucrainene insistă pentru includerea în sfera de aplicare a noii Convenţii de la Belgrad privind regimul navigaţiei pe Dunăre a canalulului Bîstroe, dar România respinge această iniţiativă, ceea ce duce la blocarea procesului de revizuire a intrumentului juridic. Ministerul român de Externe a ...