Elena Udrea poartă pe toate planurile războiul pe care l-a declanşat împotriva Comisiei parlamentare care anchetează modul în care s-au cheltuit banii publici la Ministerul Turismului. După două atacuri directe la adresa Comisiei, soldate cu solicitări de începere a urmăririi penale împotriva ministrului, Udrea a trecut, ieri, la atacuri la persoană. Într-o declaraţie de presă, ministrul Turismului şi-a reluat placa privind faptul că unicul scop al comisiei care o anchetează este acela de a fabrica acuzaţii penale la adresa ei, pentru fapte care nu ar exista şi a reluat acuzele legate de activitatea Comisiei în ilegalitate. Noutăţile au constat în faptul că Udrea a acuzat membrii comisiei de necunoaşterea legislaţiei, argumentînd că o eventuală încălcare a Constituţiei sau a regulamentului unei instituţii, fie ea şi Camera Deputaţilor, nu atrage după sine sancţiuni penale, după cum a declarat preşedintele Comisiei, Ludovic Orban.
În timp ce Udrea împroşca acuze împotriva deputaţilor care o anchetează, membrii Comisiei parlamentare discutau în şedinţă despre modul în care Ministerul Turismului a contractat o firmă de avocatură. Secretarul general al Colegiului Consilierilor Juridici, Lucian Florescu, a declarat la Comisia “Udrea” că o instituţie publică nu poate funcţiona fără consilieri juridici şi nu poate încheia contracte, iar Ministerul Turismului nu şi-a înregistrat niciun astfel de consilier. Florescu a fost întrebat de deputaţii din comisia de anchetă Udrea în legătură cu faptul că Ministerul Turismului a încheiat un contract cu o firmă de avocatură pentru servicii de reprezentare juridică, pe motiv că cele 4 posturi de consilieri juridici din Minister sînt vacante. Secretarul comisiei, Claudiu Ţaga, a precizat că din documentele puse la dispoziţia comisiei de Ministerul Turismului reiese că instituţia a încheiat, la 16 iunie, un contract de asistenţă juridică cu firma \"Boştină şi asociaţii\", deoarece nu avea angajat niciun consilier juridic. \"Contractul de asistenţă juridică încheiat cu o societate civilă de avocatură este lovit de nulitate\", a răspuns Florescu, care a precizat că profesiile de avocat şi de consilier juridic sînt incompatibile. Florescu a mai spus că, potrivit legii, niciun contract de vînzare-cumpărare, de achiziţii, de muncă nu poate fi semnat, într-o instituţie publică, fără avizul consilierului juridic şi că un angajat care este jurist nu poate face parte din corpul consilierilor juridici. “Din datele pe care le avem, Ministerul Turismului nu şi-a înregistrat niciun consilier juridic la organizaţia noastră\", a arătat Florescu, adăugînd că persoanele care nu sînt înregistrate la Colegiul Consilierilor juridici nu au dreptul de a da viză de legalitate. Preşedintele comisiei, deputatul liberal Ludovic Orban, i-a cerut lui Lucian Florescu un punct de vedere legat de posibilitatea ca un contract încheiat de Ministerul Turismului şi semnat de directorul Direcţiei juridice şi de resurse umane din Minister să fie legal, iar Florescu a spus că \"acest contract simulează legalitatea\". Lucian Florescu a mai răspuns întrebării adresate de deputatul PSD Cristian Rizea, arătînd că ministrul Turimsului, Elena Udrea, nu este înscrisă în Colegiul Consilierilor Juridici. \"Cred că doamna ministru şi casa de avocatură ştiu că nu au capacitatea de exerciţiu cu privire la instituţiile publice\", a adăugat Florescu. În altă ordine de idei, Orban a anunţat, ieri, că va decide, marţea viitoare, asupra demersului împotriva angajaţilor Ministerului Turismului care nu s-au prezentat la audieri şi nu au pus la dispoziţie informaţiile solicitate şi asupra propunerii de demarare a procedurilor de începere a urmăririi penale a ministrului PD-L.