Vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, au vizitat, în urmă cu două zile, judeţul Buzău, cea mai afectată unitate administrativă în primul val de coduri de avertizare de viscol. Este, probabil, pentru prima dată când doi membri ai Guvernului se deplasează personal în zonele calamitate în timpul intervenţiilor de deszăpezire, şi nu după evenimente, pentru a constata pagubele. Cei doi au criticat timiditatea cu care au acţionat autorităţile locale în Buzău şi au dat indicaţii legate de aprovizionarea cu alimente a localităţilor izolate. Mircea Duşa le-a solicitat primarilor din localităţile buzoiene izolate să fie serioşi şi „să privească“ responsabil această situaţie, afirmând că nu e normal să spună, întrebaţi fiind, că nu au nevoie de ajutorul Armatei, în condiţiile în care zăpada ajunge la streaşina caselor. De asemenea, vicepremierul Liviu Dragnea a cerut ca în localitatea Vadu Paşii să se ţină legătura în permanenţă cu şeful de dispozitiv, întrucât „este inadmisibil“ ca Primăria să nu anunţe ce se întâmplă în satul Stănceşti, unde zăpada ajunge până la streaşina caselor, existând oameni blocaţi în case.