Administraţia Prezidenţială a transmis, astăzi, printr-un comunicat că la întâlnirea preşedintelui Iohannis cu premierul Ponta au participat şi miniştrii Mircea Duşa, Darius Vâlcov şi Eugen Teodorovici, discuţia înscriindu-se în seria demersurilor instituţionale în sfera securităţii naţionale. Potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale, la întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu prim-ministrul Victor Ponta au mai participat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, precum şi consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, George Scutaru şi Cosmin Marinescu. Temele principalele de discuţie au fost situaţia execuţiei bugetare pentru anul 2014 la nivelul MApN, fondurile alocate pentru Apărare în 2015 şi perspectivele pentru următorii doi ani, precum şi stadiul demersurilor întreprinse de Guvern pe lângă partenerii externi în vederea majorării deficitului bugetar astfel încât să se facă o eventuală alocare suplimentară de 0,3% din PIB în anul 2015 pentru finanţarea cheltuielilor militare. ”Această discuţie se înscrie în seria demersurilor instituţionale în sfera securităţii naţionale în conformitate cu atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui României”, a precizat Administraţia Prezidenţială. Alte teme abordate în cadrul întâlnirii au fost stadiul atragerii de fonduri europene, precum şi modalităţile de îmbunătăţire a absorbţiei acestor fonduri”, se mai menţionează în comunicatul de presă.