Ministrul britanic pentru Egalitate şi Problemele Femeilor, Harriet Harman, politician laburist cu o carieră parlamentară de peste 20 de ani, va fi acuzat de folosirea unui telefon mobil la volan şi de conducere imprundentă, au anunţat autorităţile judiciare britanice. Cotidianul britanic “The Independent” relatează că ministrul este acuzat că a intrat cu maşina într-un alt vehicul în timp ce conducea vorbind la telefon. Accidentul s-a petrecut în Dulwich, sud-estul Londrei, în data de 3 iulie. Harriet Harman nu va fi citată în proces. Procurorii au luat decizia de a o pune sub acuzare pe Harriet Harman după ce le-a fost transmis dosarul întocmit pe numele acesteia de poliţia metropolitană londoneză. Dacă va fi găsită vinovată de faptul că vorbea la telefon în timp ce conducea, femeia va rămâne fără trei puncte şi va fi amendată cu 60 de lire sterline. Acuzaţia de imprudenţă în trafic este pedepsită însă cu o amendă de maximum 5.000 de lire sterline şi până la nouă puncte de penalizare.
Contravenţia privind folosirea mobilului la volan a fost introdusă în 2003. În 2007, Guvernul britanic a mărit amenda, dublând-o de 30 la 60 de lire. Informaţiile despre accident nu sunt clare. Astfel, unii spun că Harriet Harman s-a oprit imediat după accident, însă unele surse arată că aceasta a plecat mai departe, fără ca măcar să lase datele asigurării sau ale permisului. Atunci când un martor s-a apropiat de maşină, parlamentarul ar fi lăsat geamul maşinii şi ar fi spus “Sunt Harriet Harman, ştii unde mă găseşti”. Totuşi, în ciuda acestor acuzaţii, ministrul nu va fi judecat şi pentru că nu a oprit după un accident rutier, faptă mult mai gravă, ce poate fi pedepsită cu până la şase luni de închisoare.