Manifestarea dedicată împlinirii a 160 de ani de la dezrobirea rromilor, organizată la Muzeul Național de Artă al României, a lăsat să iasă la suprafață tensiunile din țigănime. Imediat după alocuțiunea rostită de premierul Dacian Cioloș, mai multe persoane de etnie rromă, reprezentante ale ...
Peste 1.000 de militari ai Forțelor Terestre au participat anul trecut la misiuni în afara teritoriului statului român, arată bilanțul prezentat, marți, de șeful Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT), generalul-maior Dumitru Scarlat. Conform unui comunicat de presă al Ministerului Apărării ...
Premierul Dacian Cioloş a confirmat că va merge miercuri, în plenul Senatului, dar a precizat că nici el, şi nici ministrul de finanţe nu au fost întrebaţi de ANAF privind cazul Antenelor şi că, în acest context, nu are ce explicaţii să dea pentru deciziile pe care le ia un responsabil al ...
Corpul de control al ministrului Transporturilor a fost trimis la TAROM pentru a analiza de ce aeronavele companiei înregistrează întârzieri chiar și de 2-3 ore, a declarat marţi, în plenul Senatului, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, care a vorbit și despre restructurarea companiei ...
Ministrul de externe sârb, Ivica Dacic, a afirmat că Serbia își îndeplinește obligațiile internaționale și respectă poziția Germaniei privind migranții, dar că nu va accepta ca toate celelalte țări să-și închidă granițele și migranții să rămână pe teritoriul ...
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a transmis un mesaj șoferilor care se încăpățânează să treacă de barajele Poliţiei şi să folosească scurtături pentru a intra pe drumurile închise din cauza vremii nefavorabile. “Drumurile se închid pentru a nu pune în pericol ...
Gărzile Forestiere ar trebuie să fie un grup de elită, să devină un fel de DNA al pădurilor, iar în acest sens avem pentru anul în curs buget pentru creșterea numărului de angajați, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca - Palmer. „Viziunea mea pe ...
Președintele leton l-a numit pe Maris Kucinskis, 54 de ani, membru al Uniunii Verzilor și Fermierilor (ZSS, centru), în fruntea guvernului, pentru a o înlocui în această funcție pe Laimdota Straujuma, care a demisionat în decembrie anul trecut din cauza performanțelor slabe ale cabinetului ...
Reguli stricte la Ministerul Transporturilor! Noul oficial, Dan Costescu, a convocat Comandamentul de iarnă de la nivelul instituției pe care o conduce și a solicitat prezentarea rapoartelor de intervenție de două ori pe zi, dimineața și seara, inclusiv cu prognoza meteo detaliată, a informat, luni ...
Ministrul australian pentru Imigrație, Peter Dutton, i-a cerut scuze unei jurnaliste, după ce o numise ”vrăjitoare nebună” într-un sms pe care i l-a trimis din greșeală, relatează DPA. Samantha Maiden, jurnalistă specializată pe probleme politice la grupul de presă News Corp, a declarat ...
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a cerut reprezentanților CNADNR să se asigure că utilajele sunt pregătite de deszăpezire, la nivel naţional, iar şefilor CFR Călători le-a solicitat să facă verificări suplimentare înainte ca trenurile să plece în cursă. Costescu a convocat luni ...
Desfășurarea de militari germani pentru a acorda asistență refugiaților în interiorul țării va lua sfârșit la mijlocul anului 2016, a declarat ministrul Apărării Ursula von der Leyen, în ediția din luna ianuarie a revistei Bundeswehr-ului (armata germană), transmite sâmbătă ...
Strada te ridică, strada te doboară. Ajunși în funcții la Palatul Victoria în urma protestelor din stradă, Dacian Cioloș și miniștrii săi au primit o lovitură de unde se așteptau mai puțin. Adică din partea celor care și-au strigat nemulțumirile împotriva clasei politice. Invitați la ...
Chestorul Bogdan Despescu este, începând de joi, noul șef al Poliției Române. Acesta a fost numit în funcție la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă. Chestorul Bogdan Despescu s-a aflat până în prezent la comanda Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) ...
Marius Chiper a preluat conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, fiind desemnat, de Consiliul de Administrație, director general interimar, a informat, marţi, compania. Chiper (46 de ani) va coordona activitatea CFR SA, compania națională care administrează și gestionează infrastructura feroviară ...
Ce-ar trebui să facă noul nostru ministru de Finanțe? Sincer, având în vedere personajele legendare care au ocupat scaunul înaintea sa, ar trebui să vină la muncă și să ia o singură decizie logică. Și-ar fi suficient! Nu se va ridica, probabil, la nivelul lui Ialomițianu, votat în ...